Luni, 18 Iunie 2018 11:28

Românii, dezgustaţi de caricatura Charlie Hebdo! "Doar noi avem voie să facem mişto de Simona"

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cunoscuţi ca un popor care nu ştie să-şi aprecieze valorile, românii dau dovadă de o unitate aproape fără precedent după ce publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo a publicat o caricatură cu Simona Halep. Mii de compatrioţi dezgustaţi au reacţionat pe reţelele de socializare, iar o asociaţie care apără interesele românilor plecaţi peste hotare a anunţat că va da în judecată revista franceză.

"Simona Halep este un monument naţional... când câştigă. În rest, când pierde, şi noi o înjurăm. De fapt, problema e că doar noi ar trebui să avem voie să facem mişto de Simona. E un fel de sport naţional, când viaţa ta e plină de neajunsuri, sportul a rămas printre puţinele lucruri care ne unesc şi, totodată, una dintre bucuriile sincere pe care le mai avem. Păi, dacă am rămâne şi fără invidia sinceră faţă de un om de succes, unde am mai fi ca popor?", a declarat preşedintele asociaţiei românilor din diaspora, William Brânzovenescu.

"Cine se cred francezii ăştia de la Charlie Hebdo, Radu Banciu?!?", a mai punctat reprezentantul asociaţiei.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.