Miercuri, 30 Ianuarie 2019 12:42

De teama gripei, stripperii de 8 martie vor purta măşti de protecţie

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Măsuri sportite! Declararea epidemiei de gripă impune măsuri suplimentare de protecţie. Acestea vor fi valabile atât în unităţi de învăţământ şi spitale, cât şi la evenimentele organizate la care se strâng multe persoane, astfel că nu scapă nici tradiţionalele spectacole de striptease masculin programate pe 8 martie în Prahova.

Pentru a preveni răspândirea virusului gripal şi totodată pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la măsurile care trebuie luate de populaţie în această perioadă de epidemie, stripperii anunţă că vor purta pe toată durata show-urilor măşti speciale de protecţie. Măsura a fost anunţată astăzi de sindicatul naţional care reprezintă aceşti prestatori de servicii. Reprezentanţii sindicatului au diseminat şi un set de măsuri, solicitându-le stripperilor să limiteze contactul cu publicul şi pe cât posibil să se protejeze.

Epidemia de gripă dă peste cap şi planurile marilor magazine de ziua îndrăgostiţilor. Pentru Sfântul Valentin şi Dragobete, un magazin oferă, spre exemplu, câte o mască de protecţie pentru fiecare buchet de flori achiziţionat.

Acesta este un pamflet, trebuie tratat ca atare, personajele care apar sunt ficţionale, iar orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare şi regretabilă.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.