Miercuri, 10 Octombrie 2018 14:45

Dragnea vrea eliminarea pragului la referendum: "Eu am spus asta în mai multe rânduri"

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La prima declaraţie publică făcută pe tema referendumului, după invalidarea procedurii de consultare publică derulate pe 6 şi 7 octombrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reluat în discuţie o temă mai veche, privind eliminarea completă a pragului de prezenţă necesar pentru validare. Liderul social democrat a susținut, în prima sa ieșire publică după referendumul pentru redefinirea familiei, că invalidarea referendumului nu este un eșec al PSD, deoarece partidul nu a făcut campanie pentru a scoate oamenii la vot, ci doar pentru a-i informa. Totodată, cu privire la propunerea de eliminare a cvorumului, Dragnea a argumentat că existenţa unui prag minim de prezenţă „inhibă” populația să iasă la vot. 

Practic, după ce acest prag a fost redus de curând de la 50 la 30%, politicienii au ajuns la concluzia că până şi acest număr este greu de atins, aşa că propun eliminarea completă. În această ipoteză, reducând la absurd, o modificare constituţională ar putea fi făcută şi cu un singur vot. Realist vorbind, e evident că nu se va ajunge într-o astfel de situaţie, însă vor exista premisele pentru comiterea unor eventuale abuzuri sau cel puţin pentru contestarea relevanţei rezultatului unui vot. În schimb, în susţinerea punctului său de vedere, preşedintele PSD a amintit că pragul minim se calculează în funcţie de numărul total de români cu drept de vot şi a argumentat că, oricum, acest număr nu este neapărat relevant, în condiţiile în care e o diferenţă mare între cifrele care apar pe hârtie, în evidenţele statului, şi realitatea din teren, care arată că mulţi români cu drept de vot sunt plecaţi demult din ţară.

„Nu trebuie să justific eu, am văzut tot felul de analize. Sunt câteva constatări: noi stăm agățați de un număr ipotetic de oameni care ar putea fi prezenți la referendum. Toți știm că sunt milioane de români în afara țării, care au drept de vot. Acest cvorum, indiferent că e 30% sau 50%, se dovedește încă o dată că, de fapt, diminuează sau inhibă prezența la vot. Dintr-un motiv foarte simplu. Cei care sunt împotriva întrebării de la referendum au la îndemână un mijloc, care sigur că e pedepsit de lege, dar nimeni nu îl aplică, și anume boicotul. Eu am spus asta în mai multe rânduri: în momentul în care ar fi un referendum fără prag s-ar mări prezența”, a declarat Liviu Dragnea.

„S-a spus că e referendumul meu, referendumul PSD-ului. Am auzit chiar oameni de foarte bună-credință că ar fi un interes al meu sau al PSD. Până la urmă, a fost o voință de participare de 4 milioane de români, alții au boicotat, ăsta e rezultatul și mergem mai departe. Nu putem să facem o analiză în PSD pentru că nu au fost niște alegeri la care să fi participat PSD. Am spus că PSD nu face campanie pentru a îndemna oamenii să voteze într-un fel sau altul, ci doar o campanie de informare.”, a adăugat liderul PSD, citat de Digi 24.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.