Vineri, 11 Ianuarie 2019 12:43

Jean Claude Juncker, avertisment despre OUG pe amnistie şi graţiere: Ar fi un pas înapoi

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat, vineri, că o eventuală ordonanţă pentru amnistie şi graţiere ar fi ”un pas înapoi” şi că, chiar dacă ”Europa e făcută din compromisuri, nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esenţiale”.

"Este vorba de respectarea absolut necesară a statului de drept. Am spus că Europa e făcută din compromisuri, dar nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esenţiale, pentru că aceste aspecte esenţiale ar fi afectate negativ dacă s-ar acorda amnistia, aşa cum preconizează unii din ţara dvs, dacă aceasta ar intra în vigoare. Ar fi un pas înapoi", a declarat Jean Claude Juncker într-o conferinţă comună susţinută alături de preşedintele României, Klaus Iohannis.

La rândul său, şeful statului a spus că statul de drept nu este negociabil. "Stiți foarte bine că pentru mine statul de drept din România nu este negociabil. Discuția pe Legile Justiției și pe Codurile Penale din România este o discuție complicată care se poartă deja de doi ani și sper ca aceste modificări să fie în acord cu așteptările Comisiei de la Veneția. Noi nu putem să construim un sistem de justiție care nu este compatibil cu celelalte sisteme de justiție din Europa", a declarat Klaus Iohannis.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.