Joi, 13 Septembrie 2018 15:25

Expoziţii de armament şi tehnică militară, demonstraţii, reconstituiri istorice şi concerte de fanfară, la Buşteni şi Sinaia

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

ROMÂNIA 100 | Ministerul Apărării organizează, în perioada 14-16 octombrie, un inedit eveniment pe Valea Prahovei, dedicat comemorării eroilor din Primul Război Mondial şi celebrării centenarului Marii Uniri. În prim-planul acestui eveniment este Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman, ea însuşi la moment aniversar, la 90 de ani de la inaugurare, un simbol al războiului de reîntregire a neamului, au precizat organizatorii, care au pregătit un program extrem de complex pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, atât în vârf de munte, cât şi în centrul staţiunilor Buşteni şi Sinaia.

ROMÂNIA 100 | Pe lângă prelegeri, discursuri ale autorităţilor sau depuneri de coroane de flori, sesiunea ştiinţifică pregătită de Ministerul Apărării din România include, în cele trei zile de program, şi ateliere ştiinţifice, expoziţii de artă, expoziţii documentare şi lansarea unui album monografic dedicat Crucii de pe Caraiman.

ROMÂNIA 100 | Probabil cele mai atractive pentru publicul larg vor fi, totuşi, demonstraţiile şi expoziţiile de tehnică militară. Sâmbătă, în centrul oraşului Buşteni, între 10.00 şi 21.00 va fi deschisă o expoziţie de armament şi tehnică militară, care va include şi exerciţii demonstrative interactive, cu tematică de supravieţuire în mediu ostil, căutare a lunetiştilor, escaladă şi tiroliană, intervenţii militare sau autoapărare. În acelaşi interval orar programul oficial mai include o expoziţie realizată de Muzeul Militar Naţional şi una aparţinând Studioului de Arte Plastice al Armatei. Între 18.00 şi 21.00 sunt programate spectacole de muzică de fanfară, spectacole susţinute de formaţiile cercurilor militare şi o demonstraţie de reconstituire istorico-militară pusă în scenă de Asociaţia Tradiţia Militară.

CITIŢI ŞI:

ROMÂNIA 100 | Aurel Vlaicu a fost comemorat, joi, la Băneşti. "Este important să ne amintim de elitele româneşti"

ROMÂNIA 100 | Duminică, evenimentul se mută la Castelul Peleş, unde, între orele 10.00 şi 14.00, sunt programate demonstraţii de reconstituire istorico-militară şi un spectacol de muzică de fanfară.

ROMÂNIA 100 | La eveniment şi-a anunţat participarea şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Proiectul sesiunii ştiinţifice este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, a fost aprobat de Comitetul interministerial pentru Centenar şi se regăseşte în lista proiectelor aprobate încă din 2017 de Guvern odată cu ordonanţa care a stabilit măsurile organizatorice dedicate celebrării a 100 de ani de la Unirea din 1918.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.