Luni, 24 Septembrie 2018 10:11

În lipsa zilerilor, deținutele de la Penitenciarul Târgșor au fost chemate să culeagă strugurii din viile de la Valea Călugărească

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Disperat că nu găseşte persoane pentru culegerea strugurilor, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie din Valea Călugărească, Marian Ion, a apelat la Penitenciarul Târgşor, după ce a văzut un anunţ într-un ziar. Contractul este pentru 30 de femei, timp de două săptămâni, iar pentru munca prestată fiecare deţinută primeşte 11,75 lei pe oră.

“Am văzut anunţul. Am negociat pentru 30 de deţinute, timp de două săptămâni, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de vreme. După patru zile, sunt mulţumit”, a declarat Marian Ion.

Contractul era singura soluţie pentru culegerea strugurilor, având în vedere criza forţei de muncă din domeniu. Zilerii sunt găsiţi din ce în ce mai greu şi vor bani mulţi. “Ne confruntăm din 2014 cu această criză. În mod tradiţional, lucram cu echipe din Moldova care munceau foarte mult. Dar cei care aveau productivitate au plecat în străinătate. Au rămas cei în vârstă şi uşor-uşor au început să ridice doar pretenţii. Vor din ce în ce mai mulţi bani. Anul trecut din 25 de moldoveni, au venit doar şapte”, povesteşte directorul institutului.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de femei, Ioana Plugaru consideră că deţinutele au numai beneficii de pe urma acestei activităţi. “Beneficiază de zile câştig, adică în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră patru zile executate pentru trei zile de muncă. Câştigă şi bani, 40 la sută din venitul negociat”, a declarat Plugaru.

Institutul are de cules 54 de hectare de vie, iar anul acesta, producţia de struguri este bună, de 5,6 tone la hectar.

Citiți pe devizitat.org ce spun deținutele care au fost chemate să culeagă strugurii din viile de la Valea Călugărească.

 

Sursa: devizitat.org

Sursa foto: captură video devizitat.org

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.