Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Un număr semnificativ de unități sanitare care desfășoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană au fost acreditate în perioada 2013 – 2014, pentru o perioadă de 5 ani. Astfel, un număr de 57 de unități sanitare din cele 74 acreditate necesita reacreditarea. În acest sens, vineri a fost aprobată o Ordonanță de Urgență care prevede acordarea acreditării temporare pentru cele 57 de unități. "Se creează cadrul legal pentru ca aceste unități să își desfășoare activitatea în baza acreditării temporare pentru o perioadă de maxim 6 luni, până la obținerea unei noi…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a emis o informare referitoare la Subprogramul de reconstrucţie mamară, care funcţionează din anul 2014 în cadrul Programului Naţional de Oncologie, derulat de CNAS, și care se adresează pacientelor care au suferit o operaţie de rezecţie totală sau parţială a sânului (mastectomie) din cauza unei boli oncologice. În acest an, în cadrul subprogramului s-a prevăzut tratarea a 165 de paciente care necesită reconstrucţie mamară, costul mediu prevăzut pe bolnavă fiind de 2087 lei, iar până la 30 august a.c. s-au efectuat 137 de endoprotezări mamare. "În cadrul programului se finanţează costul endoprotezelor necesare pentru…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cifrele făcute publice ca urmare a primului an de activitate a Programului „înCerc”, lansat în septembrie 2017, se referă la situația celor peste 1.300 de copii de clasa a V-a, de la școlile participante din municipiu, așa cum rezultă din evaluarea stării de sănătate a acestora, pe parcursul campaniei. Dacă le-am prezenta, însă, fără această introducere, cu greu ați putea intui că statistica se referă la copii de numai 10-11 ani. Și asta pentru că, din cei 1.343 de elevi evaluați gratuit, 30,16% (405 copii) au fost identificați cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2. Aceeași campanie…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a semnat ordinul care stabilește structura viitorului Spital Regional din Brașov. ”Am stabilit numărul de paturi printr- o analiză atentă şi cu încadrare în planul național de paturi. Am încredere că autoritățile brașovene vor avea ambiția ca aici să avem primul spital regional construit în România”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea într-o conferință de presă susținută la Prefectura Brașov. Spitalul Regional Braşov va fi construit pe o suprafață de 11, 45 ha şi va avea o structură de 849 pături pentru spitalizare continuă și 64 pentru spitalizare de zi. Spitalul va fi organizat în centre…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
 Conferinţa medicală anuală "Zilele Medicale Prahovene" are loc la Sinaia, în perioada 2-4 noiembrie, evenimentul fiind găzduit de centrul Internațional de Conferințe "Casino" Sinaia. "Zilele Medicale Prahovene” este o manifestare de tradiţie organizată de Asociaţia Medicală pentru Patologia Interdisciplinară, s-a impus ca o manifestare cu caracter predominant interdisciplinar. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Colegiul Medicilor Prahova, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalul Municipal Câmpina, Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti și Fundaţia Medis. Programul conferinței: VINERI 02.11.2018 SESIUNEA I 16.00 – 17.30 MEDICINĂ INTERNĂ Moderatori : Şef Lucrări Dr. Alice Bălăceanu, Dr. Oana Damian SESIUNEA II 18.00 – 19.30 ONCOLOGIE Moderatori…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Gral Medical desfăşoară până la 31.12.2018, în premieră, campania naţională “Avantaj Dublu” în cadrul căreia se desfăşoară, concomitent, 2 programe de screening anual cu tradiţie: screening cancer de sân şi screening afecţiuni tiroida. Programul face parte dintr-un sistem de prevenţie iniţiat de Gral Medical şi reţeaua de centre OncoFort începând cu anul 2007, în cadrul căruia foarte mulţi oameni au fost depistaţi precoce cu cancer la sân, disfuncţii tiroidiene şi cancer de tiroidă, iar tratamentul efectuat a fost mult mai eficient. În cadrul campaniei “Avantaj Dublu” fiecare pacient poate beneficia, în 8 judeţe din ţară, de reducere 50% la pachetul…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Pe hârtie, în cei trei ani de la tragedia din Colectiv, România are toate mecanismule prin care poate salva un mare ars. „Există un program întreg finanţat prin împrumutul de la Banca Mondială care se ocupă de dezvoltarea sistemului de tratament al marilor arşi, dar lucrurile nu sunt încă finalizate.Este vorba de construirea unor centre de mari arși la Timișoara, la Târgu Mureș, unul și la București, la spitalul Bagdasar Arseni. În cadrul Ministerului Sănătății există un program de tratament în străinătate, există o comisie la nivelul Ministerului Sănătății care aprobă dosarele de tratament în străinătate și prin intermediul acesteia…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Numărul infecţiilor dobândite în spitale aproape s-a dublat în ultimii 12 ani, ajungând de la 10.827 în 2005, la 19.607 în 2017. Cea mai mare creştere a avut-o numărul de infecţii digestive, de aproape nouă ori, în timp ce cazurile de septicemie au crescut şi ele de şase ori, scrie News.ro. Potrivit unui document al Institutului Naţional de Sănătate Publică, numărul infecţiilor dobândite de pacienţi în spitale aproape s-a dublat în ultimii 12 ani, ajungând de la 10.827 în 2005, la 19.607 în 2017. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la infecţiile digestive, numărul lor crescând de la 949 în…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Un medic din Craiova a publicat, pe pagina sa de Facebook, o listă cu medicii care au murit, în ultimii ani, la datorie, în timpul gărzilor sau imediat după acestea. Postarea, care includea inițial numai vreo 30 de nume, a ajuns, în câteva ore, la 43, și foarte probabil lista va mai fi completată. "As dori ca sa nu privim aceste nume doar din perspectiva statistica..niste numere înșiruire pe hârtie. Au fost colegii si prietenii noștri, fiecare cu povestea sa, una care ar merita cu prisosință sa fie menționată.. fiecare poveste în parte mi-a atins inima, la propriu... Toate sunt…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cauza morţii copilului în vârstă de un an şi 10 luni, la clinica Sanador, din Capitală, a fost un şoc hemoragic, ca urmare a unei operaţii banale, potrivit raportului medico-legal emis marţi și citat de realitatea.net. Citiți și: Anchetă la un spital privat din Capitală, după ce un copil a murit în urma unei operații simple "La solicitarea Ministerului Sănătății, o echipă a Direcției de Sănătate Publică București verifică astăzi modul în care s-au respectat procedurile și protocoalele medicale în cazul copilului de 1 an și 10 luni care a decedat la un spital privat din București, după ce a…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Un băiețel de 1 an și 10 luni a murit fulgerător, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital privat, din centrul Bucureștiului. Ștefan Alexandru fusese operat de hernie inghinală la prânz, dar, după trezirea din anestezie, copilul s-a simțit tot mai rău și după câteva ore a făcut stop cardiac. Părinții spun că medicii au reacționat târziu şi au fost nevoiți să cheme SMURD-ul, care a intrat în spitalul particular și a preluat resuscitarea. Familia susține că a plătit în avans, pentru intervenție, 11.500 de lei. Cazul a fost relatat de Știrile Pro Tv. Reprezentanții spitalului nu au comentat…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că a încheiat demersurile pentru achiziția unui număr suplimentar de 300.000 doze vaccin gripal, care se adaugă celor 1.000.000 deja achiziționate pentru campania de vaccinare 2018-2019. Institutul Național de Sănătate Publică a informat Ministerul Sănătății că, în primele două săptămâni de supraveghere nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate cu laboratorul, morbiditatea prin infecții respiratorii acute încadrându-se în intervalul așteptat. La nivel național, în cea de-a doua săptămână de supraveghere, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 82 799, cu 1,8% mai mic comparativ cu cel…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Doi copii de la o grădiniță din Sinaia au ajuns în stare gravă la spital, iar unul dintre ei, în vârstă de numai doi ani, a murit după ce a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie” din Bucureşti, scrie Adevărul, citând surse medicale care au vorbit despre diagnosticul de meningită acută bacteriană, o formă rară și foarte gravă a bolii. Panica printre părinți s-a intalat în condițiile în care un al doilea copil, de patru ani, a ajuns la spital în stare destul de gravă, în cazul acestuia fiind vorba, potrivit reprezentanților DSP Prahova, despre o…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Centrul FILIA organizează săptămâna viitoare, în județul Prahova, o serie de întâlniri dedicată femeilor, în care viitoare și proaspete mame pot participa la o discuție susținută de moașa Adina Păun. La întâlnire, participantele vor putea discuta cu moașa și vor putea primi recomandări pentru cele mai des întâlnite probleme legate de maternitate și alăptare. În timpul evenimentelor, moașa va aborda teme legate de îngrijirea în timpul sarcinii și după naștere, ce trebuie să știm înainte de naștere, care sunt semnele care ar trebui să ne îngrijoreze, cum se face alăptarea corect, când este recomandat să mergi la doctor. România este…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Conducerea CNAs susține că platforma PIAS nu mai are probleme, după ce, miercuri, reprezentanții medicilor au acuzat că sistemul este practic blocat, de aproape trei zile. Citiți și: Sistemul electronic al CNAS, nefuncțional pentru a treia zi consecutiv! "Ca urmare a afirmațiilor apărute în spațiul public referitoare la Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), CNAS precizează că aceasta funcționează în parametri normali. În cursul zilei de luni, 8 octombrie a.c., s-au înregistrat fluctuații ale PIAS, care au fost analizate și soluționate în cursul zilei de marți, 9 octombrie. Pe durata efectuării lucrărilor tehnice, au existat intervale în care platforma…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), sistemul electronic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, nu funcționează pentru a treia zi consecutiv, anunță medicii de familie. "Componente ale Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate returnează extrem de multe erori pentru a treia zi consecutiv. Sistemul a funcționat cu dificultate și săptămâna trecută, însă în aceste zile sunt perioade întregi în care este aparent blocant, rețetele funcționează doar în mod offline, iar serviciile nu se validează", spun reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, citați de HotNews. Erorile Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate pot fi urmarite pe platforma…
Pagina 9 din 156