Luni, 04 Iunie 2018 15:53

Senzorii pentru monitorizarea glicemiei copiilor care suferă de diabet ar putea fi decontați

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunțat că există şanse ca, până la finele acestui an, să fie demarate procedurile în vederea decontării senzorilor pentru monitorizarea continuă a glicemiei, în cazul copiilor care suferă de diabet. "Discuţia aceasta a început în urmă cu două luni, când am început să mă întâlnesc cu reprezentanţii asociaţiei (Coaliţia pentru Diabet Juvenil - n.r.), să stabilim anumite coordonate. Între timp, dispozitivul respectiv a fost aprobat de către Agenţia Naţională a Dispozitivului şi Medicamentului, urmând ca această aprobare, acest dosar, să fie depusă la Casa Naţională, pentru decontare. Cei din comisie deja au stabilit protocoalele, urmează să vedem ce se va întâmpla, dar lucrurile merg bine, spun eu. Eu spun că există şanse. În trimestrul patru, mai precis. Există nişte proceduri care trebuie urmate. Eu cred că primul pas a fost deja făcut. Până la finalul anului noi sperăm că vom intra în decontare. Doar pentru copii, în acest moment. În mod normal, ei pot să aibă aceste gratuităţi până în 26 de ani, dar căutăm soluţii ca această monitorizare să nu fie întreruptă doar pentru că împlinesc 26 de ani, pentru cei care vor beneficia de aceşti senzori", a precizat Pintea, într-o declaraţie acordată presei.

Preşedintele Societăţii de Diabet, Nutriţie şi Endocrinologie Pediatrică, Iulian Velea, a declarat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, la ora actuală în România există 3.166 de copii, cu vârste de până la 18 ani, care au diabet zaharat, în condiţiile în care există doar zece medici pediatri care au dreptul de a prescrie tratamente pentru aceşti copii, scrie Agerpres

"Aceasta ridică un semn de întrebare față de ce se întâmplă în marea majoritate a judeţelor unde aceşti copii nu sunt monitorizaţi de către pediatri diabetologi, ci de diabetologi pentru adulţi, care au pe cap în jur de 1.250 de pacienţi. Cam ce înseamnă un copil de doi ani care trebuie să stea la uşa unui diabetolog de adulţi şi unde mai există încă 30 de pacienţi adulţi cu problemele specifice diabetului de tip I sau II?", a spus el.

De asemenea, Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei "Mame pentru mame" a pledat pentru asigurarea finanţării necesare în vederea educaţiei gravidelor şi a mamelor.

Ines Nerina, în vârstă de 23 de ani, care are şi un videoblog pe tema diabetului, a explicat pentru Agerpres care sunt avantajele utilizării senzorilor de monitorizare continuă a glicemiei, în comparaţie cu testele de glicemie clasice. Ea a mai precizat că senzorii, spre deosebire de glocumetru, indică şi tendinţa glicemiei, nu doar nivelul ei de la un anumit moment.

"Acest senzor este un dispozitiv medical, inserat 24 de ore din 24, care colectează toate informaţiile glicemice şi la transportă fie pe telefon, fie pe cititor. Un senzor poate fi utilizat timp de două-trei săptămâni. (...) Costurile diferă între 200-300 de euro pe lună. (...) Senzorii nu sunt aduşi în România, nu pot fi cumpăraţi din farmacii, trebuie să faci excursii în străinătate în Germania, Franţa, în scopuri medicale. Sunt persoane care îşi permit financiar, dar fizic nu pot să îi achiziţioneze din ţară. (...) Eu am diabet de un an de zile, iar senzorul l-am luat acum şase luni. Diferenţa este majoră, în sensul că am început să dorm din nou. Diabetul nu ia pauză şi mă trezeam în fiecare noapte să îmi testez glicemia. Ştiind că mama poate să mă scaneze în timp ce dorm, îmi oferă o linişte. Pe lângă faptul că suntem tineri, avem o viaţă activă, mergem la şcoală sau la muncă, iar să testezi din picătura de sânge din deget e uneori imposibil", a spus ea, pentru Agerpres.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.