Luni, 06 August 2018 14:15

Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de Control la Spitalul Universitar după protestul asistenţilor şi infirmierilor

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică fac verificări la Spitalul Universitar din Capitală, pentru a vedea modul în care sunt folosite fondurile alocate de Minister, după ce asistenţii şi infirmierii au protestat luni în faţa unităţii spitaliceşti şi s-au plâns de condiţiile de lucru şi de lipsa banilor pentru investiţii, în situaţia în care, de exemplu, spun ei, nu există dezinfectanţi, iar instrumentarul este spălat cu apă şi săpun lichid.

"A fost trimis Corpul de Control al ministrului, vor merge şi cei de la DSP, la Spitalul Universitar. Va fi verificat modul în care spitalul foloseşte fondurile alocate de minister. Verificăm dacă există probleme cu materialele, aşa cum au spus angajaţii", au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

Ei au mai spus că oficial nu a existat nicio sesizare la Minister referitor o posibilă problemă de dotare a unităţii spitaliceşti cu materiale consumabile sau cu aparatură.

MAI MULTE DETALII AICI:

Protest la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza condiţiilor: „Pică tot spitalul pe noi“

Mai multe asistente şi infirmiere de la Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală au protestat luni dimineaţă, în curtea unităţii medicale.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.