Joi, 06 Septembrie 2018 10:27

Mesaj halucinant pe broșuri împotriva vaccinării, atribuite în mod fals Ministerului Sănătății și UNICEF

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bucureștenii au primit, în ultimele zile, în cutiile poștale, broșuri pe care apar siglele Organizației Mondiale a Sănătății, Ministerului Sănătății și UNICEF și care militează împotriva vaccinării copiilor, prin mesaje de-a dreptul incredibile și fără niciun fundament științific. "Vaccinul ROR (rujeolă -oreion -rubeolă) conține celule de fetuși avortați" susțin autorii broșurii care lansează căre părinți apelul de a le oferi copiilor lor "o șansă la o viață sănătoasă".

"Iata ce am primit in casuta postala. Se sesizeaza oare cineva? Brosura semnata Unicef, Ministerul Sanatatii si World Health Organization. Iti spun ca vaccinul iti distruge copilul pentru intreaga viata...", a scris, pe Facebook, o bucureșteancă, publicând și imagini cu broșura în cauză.

"Legea vaccinării este blocată de luni de zile în Parlament de Liviu Dragnea. În tot acest timp, Ministerul Sănătății nu a fost în stare să aibă niciun plan coerent împotriva rujeolei, de asigurare a stocurilor necesare de vaccinuri și de imunizare a persoanelor vulnerabile. Este inadmisibil să avem în continuare această criză care a adus suferință multor familii ai căror copii au murit de rujeolă. Nu există scuză pentru aceste drame", a declarat, pentru HotNews, Gabriela Podașcă, deputat Pro România, potrivit HotNews.

Pliantele primite în cutiile poștale direcționează către site-ul pro-decizii-informate.ro și nu au nicio legătură cu autoritățile indicate pe broșuri, ale căror sigle ar fi folosite în mod fraudulos pentru promovarea de astfel de mesaje în condițiile în care în România, de doi ani, se manifestă o epidemie de rujeolă, iar rata de vaccinare este departe de cea optimă. Însă nici organizația în cauză nu și-l asumă și arată că este victima unei calomnii, ceea ce transformă campania, una deosebit de periculoasă, în una cu "autor necunoscut".

Asociaţia Pro Decizii Informate la care face trimitere pliantul în cazuă a publicat, miercuri, un punct de vedere pe acest subiect:

"Asociaţia Pro Decizii Informate a luat cunoştinţă de campania furibundă de denigrare pornită în mass media cu privire la presupusa distribuire de către Asociaţia noastră a unor pliante contrafăcute, purtând siglele unor organizaţii oficiale.

Am comunicat deja că este vorba despre o calomnie. Am informat atât pe o doamnă jurnalistă de la ProTV, cât şi pe un domn jurnalist de la Digi24 că în imaginile circulate pe Facebook (sursa: Ioana Mănoiu, angajată în marketing) este vorba de o prezentare tendenţioasă a DOUĂ pliante, dintre care doar unul singur este realizat şi distribuit de PDI, celălalt fiind fotografiat trunchiat şi prezentat în mod (intenţionat) fals, pentru a induce în eroare şi a crea impresia că ar fi vorba de unul şi acelaşi pliant, marca PDI.

Asociaţia Pro Decizii Informate nu realizează şi nu distribuie decât materiale informative sub sigla proprie, furnizând surse oficiale, medicale, ştiinţifice.

DA, vaccinurile conţin celule fetale (o spun prospectele, studiile şi paginile oficiale).

DA, vaccinurile conţin pesticide (o spun laboratoare independente).

Asociaţia Pro Decizii Informate se delimitează de orice materiale contrafăcute sau ilegale, indiferent de persoanele care se află în spatele distribuirii acestor materiale, fie că este vorba de activişti antivaccinare sau de o operaţie «false flag» care urmăreşte denigrarea Asociaţiei Pro Decizii Informate ca membră a Coaliţiei pentru Sănătate şi a Coaliţiei pentru Familie.

Solicităm ca atât jurnaliştii de la Hotnews, care au declanşat această campanie de denigrare, cât şi domnul Vlad Mixich – care şi-a permis să menţioneze în context denigrator în mass media numele unora din membrii Comitetului Director al Asociaţiei Pro Decizii Informate – să furnizeze dovezile pentru afirmaţiile făcute în spaţiul public despre PDI, afirmaţii care nu au acoperire reală şi reprezintă calomnii.

Anunţăm pe această cale că, în caz contrar, toţi cei care au răspândit în spaţiul public aceste informaţii fără suport real vor fi confruntaţi cu demersurile noastre legale pentru acţiunea lor calomnioasă".

Sursa foto: Facebook/ Ioana Manoiu

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.