Sâmbătă, 05 Ianuarie 2019 11:17

Primul deces cauzat de gripă, în acest sezon. Au fost confirmate îmbolnăviri în șase județe și în Capitală

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat înregistrarea primului deces cauzat de gripă, în acest sezon. Este vorba despre cazul unui bărbat de 53 de ani, din Galați, care avea condiții medicale pre-existente și nu era vaccinat antigripal. La acesta a fst confirmată prezența virusului gripal, tip A, subtip H3.

INSP anunță că, de la începutul sezonului au fost confirmate 67 cazuri de gripă: 11 cazuri de gripă cu virus AH1, 19 cazuri de gripă cu virus AH3, 36 cazuri de gripă cu virus A nesubtipat și un caz de gripă cu virus B.

Cele mai multe cazuri au fost confirmate în București (40) și Constanța (15), iar restul în județele Alba (1), Argeș (1), Brașov (6), Galați (2, unul fiind deces), Iași (2).

Până la 30 decembrie au fost vaccinate antigripal 1.187.159 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.