Marți, 05 Februarie 2019 14:16

Reacție oficială a Spitalului Monza, după scandalul chirurgului fals care ar fi efectuat operații în clinica din București

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanții Spitalului Monza, una dintre unitățile medicale private implicate în scandalul declanșat de cazul falsului chirurg care ar fi operat la București, au transmis, marți, un punct de vedere cu privire la dezvăluirile din ancheta publicată de presa centrală.

Citiți și:   Un fals chirurg italian, absolvent a numai opt clase, a operat în mai multe clinici private din România

Aceștia susțin că falsul chirurg a avut, la Monza, o singură pacientă, căreia în prealabil îi oferise o consultație în altă unitate medicală.   Tototdată, reprezentanții spitalului privat au anunțat că au iniţiat demersurile judiciare necesare împotriva lui Matteo Politi.

Redăm, mai jos, integral, poziție oficială Grupul Monza România referitoare la cazul Matteo Politi:

"Grupul Monza România anunţă că există toată deschiderea din partea instituţiei, în legătură cu investigaţia care îl priveşte pe Matteo Politi.

Grupul Monza se declară parte lezată în acest context şi a iniţiat demersurile judiciare necesare împotriva lui Matteo Politi.

Acesta a solicitat o colaborare, în decembrie 2018, cu Grupul Monza pentru o intervenţie chirurgicală a unei paciente a lui Matteo Politi. În vederea acestei colaborări, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberată de Direcţia de Sănătate Publică.

Menţionăm că a fost realizată o singură intervenţie chirurgicală. Intervenţia chirurgicală a avut loc la Centrul Medical Monza, în luna decembrie 2018, pentru o pacientă căreia Matteo Politi îi oferise, în prealabil, consultaţie preoperatorie într-o altă instituţie medicală.

Niciun alt pacient al Grupului Monza nu a fost consultat sau operat de către Matteo Politi.

Întreaga echipă a Grupului Monza România va lucra în strânsă legătură cu toate instituţiile implicate în ancheta referitoare acestui caz.

Până la această colaborare punctuală, din decembrie 2018, Matteo Politi nu a mai avut nicio altă colaborare cu Grupul Monza (din Italia sau din România)."

Citiți și: Reacția Colegiului Medicilor, în cazul falsului chirurg care a operat în România: "Nu a fost emis niciun aviz de practică temporară"

Sursa foto: docbook.ro

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.