Marți, 12 Martie 2019 09:02

A fost lansat programul național de îngrijire a mamei și copilului

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului a lansat, luni, printr-o conferință tematică,  proiectului „Dă o şansă vieţii – Program naţional  de îngrijire a gravidei  şi copilului”.

În această săptămână a fost lansată prima etapă a proiectului prin intermediul căreia  se asigură sprijinul necesar pentru derularea  programelor de îngrijire ale mamei şi copilului. În această etapă,  vor fi organizate workshopuri la nivelul celor opt regiuni,  cu reprezentanţii spitalelor care au în structură secții sau compartimente de obstetrică-ginecologie, pentru a fi stabilite metodologia de  prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce prenatal şi procedurile de lucru care vor fi implementate în etapa a II-a proiectului.

De asemenea,  vor fi recrutaţi şi formaţi  376  de medici şi personal din asistența medicală,  90% dintre cursanţi fiind din regiunile defavorizate din ţară.

„Anul acesta va fi finalizată licitația demarată în 2018 pentru achiziția a 1000 de incubatoare  pentru dotarea tuturor  unităților sanitare din România care au în structură maternități. De asemenea, va continua dotarea cu aparatură imagistică de înaltă performanță a secțiilor  de neonatologie şi ginecologie. Investim în aparatură medicală, însă este absolut necesar să  încurajăm pregătirea resursei umane, să investim în specialişti, pentru că doar aşa vom reuşi să îmbunătăţim  serviciile acordate gravidelor şi copiilor”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Tot în acestă etapă a proiectului vor fi dezvoltate, la nivel naţional,  ghiduri  de intervenţie, informare, educare, nediscriminare  şi conştientizare în rândul femeilor, privind  importanţa controalelor medicale prenatale.

„ Activităţile din acest proiect  vor duce la o îmbunătăţire  a  serviciilor medicale destinate gravidelor şi  şi copiilor.  Acest proiect va ajuta la  definirea politicilor Ministerului Sănătăţii pentru mama şi copil” , a mai declarat Sorina Pintea .

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman, cod apel „POCU 4.9” şi  are ca scop  creşterea numărului de persoane care beneficiază de programe  de sănătate şi de servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru principalele patologii în toate cele 8 regiuni ale ţării.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.