Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home01/telegram/public_html/components/com_k2/models/item.php on line 877
Joi, 31 Mai 2018 12:15

Ăştia sunt proşti sau se fac? Primăria Ploieşti nu-şi mai publică proiectele, de teamă c-ar putea conţine date cu caracter personal Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cine nu munceşte nu greşeşte. Este o vorbă din popor care pare să marcheze acest mandat la nivelul administraţiei ploieştene, în care teama în general - de responsabilitate, de DNA, de cine mai ştie ce - a adus factorii de decizie în situaţia de a încerca să îşi acopere orice decizie pe expertizele sau semnăturile altora. Desigur, poate nu este neapărat teamă... poate este pur şi simplu nepricepere. Unii, mai cârcotaşi, ar îndrăzni chiar să spună că în unele situaţii e şi o doză de prostie. Cert este că, fără neapărat să se fi fript cu ciorbă, oamenii cu funcţii în Primăria Ploieşti suflă şi-n iaurt şi apoi, ca să fie siguri, îl aruncă la gunoi. Este, din păcate, metafora care caracterizează activitatea recentă a instituţiei. Ultimul caz bizar din Primăria Ploieşti s-a consumat la mijlocul acestei săptămâni, când s-a luat istorica decizie ca niciun proiect de hotărâre din şedinţa Consiliului Local să nu fie publicat pe pagina de internet a municipalităţii.

Practic, vorbim despre o premieră, până acum nemaiexistând un astfel de caz în istoria ultimilor ani şi, foarte probabil, fiind prima decizie de acest gen de când au început să fie publicate aceste proiecte pe internet. Şi mai bizar este motivul invocat: datele cu caracter personal. Mai exact, la întrebarea legitimă a unui consilier local, care observase lipsa acestor documente de pe pagina de internet a Primăriei Ploieşti, un reprezentant al Direcţiei Juridice a explicat că s-a modificat recent legislaţia în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Aceeaşi persoană a mai explicat că era posibil ca unele proiecte (din totalul de peste 60 discutate în şedinţa respectivă, apropo) să fi conţinut date cu caracter personal şi că, pe cale de consecinţă, s-a luat decizia ca niciunul să nu fie făcut public. Vorbim, spre exemplu, despre proiecte care vizau rectificarea bugetului municipiului şi a bugetelor unor structuri subordonate, administrarea domeniului public, a unor parcări cu plată sau regulamentul privind organizarea teraselor de alimentaţie publică şi a întrunirilor publice. Cuvântul "public", de la sintagma "bani publici" şi până la "domeniul public", se regăseşte atât de des încât decizia de a ţine secrete aceste proiecte poate fi catalogată ca o încălcare a dreptului legal de acces la informaţii de interes public. Şi mai bizar este că, în aceeaşi explicaţie oferită, reprezentantul Direcţiei Juridice din Primăria Ploieşti a spus că hotărârile adoptate de forul legislativ al municipiului vor fi publicate ulterior pe site. Cu alte cuvinte, în viziunea lor denaturată, nu poţi să publici aşa-zise date cu caracter personal înainte de dezbaterea lor, dar după dezbaterea lor nu mai e neapărat o problemă.

Noaptea minţii

Nu mai are rost să intrăm în discuţii juridice despre rolul şi obligaţiile administraţiei locale sau ale Consiliului Local, aşa cum n-ar mai avea rost nici să amintim că, potrivit legislaţiei, şedinţele CL sunt publice. Toată isteria vine de la înăsprirea la nivel european a legislaţiei în domeniul protecţiei datelor personale, adaptată şi în legislaţia autohtonă, unde, din nefericire, interpretările au atins cote paradoxale. În spiritul legii, n-ai voie să faci publice date care ţin de intimitatea unei persoane, e evident că n-ai voie să-i publici, spre exemplu, datele din buletin, contul bancar sau parolele de la conturile de pe internet. De aici e cale extrem de lungă până la interpretările autohtone, care spun că n-ai voie să oferi nicio informaţie care ar putea să conducă la identificarea unei persoane. În interpretarea aceasta de neînţeles, înseamnă că până şi publicarea declaraţiilor de avere sau interese - făcută de ani întregi în România şi văzută ca un pas firesc spre normalitate şi transparenţă - ar trebui scoasă în afara legii, nu? Asta ar însemna că nimeni n-ar trebui nici măcar să ştie cine lucrează într-o instituţie publică şi, pe aceeaşi logică puerilă, că modul de gestionare a banilor publici ar trebui ţinut secret sau că funcţionarii publici n-ar mai trebui să-şi treacă numele şi semnăturile pe actele pe care le întocmesc. Probabil că, în acest climat al fugii de responsabilitate, mulţi din Primăria Ploieşti ar visa la scenariul în care orice decizie ar fi oficializată cu un "X" în partea de jos a paginii, dar probabil tot ar rămâne câţiva care ar trece o bară înaintea X-ului, semnul distinctiv folosit atunci când semnează în locul altcuiva. Pe aceeaşi logică bolnăvicioasă, ce rost ar mai avea să trecem numele candidaţilor la funcţia de primar pe buletinele de vot? Pentru că, evident, şi numele sunt tot date personale, nu? Probabil că n-ar mai trebui să trecem nici partidul, pentru că asta ar putea duce la identificarea persoanei, şi mai bine ar fi să lăsăm pur şi simplu toate căsuţele de pe buletinul de vot goale, nu?

De la protejarea intimităţii unei persoane, interpretările acestei legi riscă să ajungă, la Ploieşti, la scenariul în care totul este secret, chiar şi când vorbim despre gestionarea bunurilor comunităţii şi a banilor publici. Halucinant, pe interpretarea asta strâmbă şi opacă, scenariul ar putea să meargă până în punctul în care nimeni să nu-şi mai asume responsabilitatea deciziilor administrative. În traducere liberă, ar fi un soi de "nu facem nimic, dar tot ce facem e secret". Cine nu munceşte nu greşeşte, iar cine nu greşeşte merită promovat.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home01/telegram/public_html/templates/yoo_master2/html/com_k2/default/item.php on line 250
Citit 1086 ori

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.