Alex Calinoiu

Alex Calinoiu

Transport Călători Express Ploieşti a câştigat joi un litigiu cu Primăria şi trebuie să primească de la bugetul local suma de 11 milioane de lei, reprezentând TVA-ul aferent subvenţiilor din perioada 2009-2010. Este vorba despre taxele pe care Primăria nu le plătise la momentul respectiv către fosta regie de transport public, care, mai departe, nu a avut de unde să le vireze la stat, motiv pentru care operatorul a pierdut la rândul său un proces cu ANAF-ul şi s-a ales cu o datorie care nici până în ziua de azi n-a fost stinsă.

Când vorbim, astăzi, despre eşalonarea datoriei pe care TCE o are către bugetul de stat, ne referim la o sumă care, conform unei sentinţe definitive date acum câţiva ani, nu fusese plătită de operator către ANAF, reprezentând TVA-ul aferent subvenţiilor de la bugetul local din perioada 2009-2010, sumă pe care TCE nici măcar n-o primise la vremea respectivă. La momentul respectiv, autorităţile explicau că, în viziunea lor, era vorba nu neapărat despre o subvenţie, cât despre o formă de ajutor social, care nu suportă TVA. Explicaţia nu a fost acceptată de instanţă, iar între timp, după ce au pierdut procesul cu ANAF, reprezentanţii TCE s-au îndreptat la rândul lor împotriva administraţiei locale, argumentând că Primăria, când a virat subvenţiile pentru anumite categorii de călători, precum pensionarii sau veteranii de război, ar fi trebuit să plătească şi TVA-ul. Cererea a fost admisă de Curtea de Apel Ploieşti, sentinţa definitivă în dosarzul dintre TCE şi Primărie fiind dată joi şi obligând administraţia ploieşteană să plătească suma de 11 milioane de lei către TCE, aferentă TVA-ului neîncasat din perioada 2009-2010.

"Aşteptăm să primim dispozitivul sentinţei. Ea este executorie. Vom avea discuţii cu reprezentanţii Primăriei Ploieşti", a răspuns pentru Telegrama directorul TCE Ploieşti, Alexandri Nicolae, întrebat când se aşteaptă ca această sumă să fie virată. Anterior, acesta anunţase că societatea mai are la rândul său de achitat către ANAF, tot pentru celebrul TVA de acum aproape zece ani, circa 10 milioane de lei.

Câştigarea acum a acestui proces cu Primăria ar putea reprezenta o importantă gură de aer pentru firma de transport public, care nu traversează o perioadă deloc fericită din punct de vedere financiar, în contextul în care situaţia s-a agravat tocmai în urma litigiului cu ANAF-ul.

CITIŢI ŞI:

VIDEO | Adrian Dobre, despre blocajul de la TCE Ploieşti: Primăria nu a avut nicio restanţă, managerul trebuia să-şi asigure obligaţiile fiscale

Alexandri Nicolae: "Nu ştiam că primarul Dobre e atât de mincinos... credeam că e doar incompetent"

Sentinţa dată în această săptămână de Curtea de Apel Ploieşti vine într-un moment în care conducerea TCE şi cea a Primăriei se acuză reciporc de pierderea acordului de eşalonare la ANAF, ca urmare a neplăţii unor dări în luna decembrie.

   

De bine ce aproape toate serviciile administraţiei ploieştene s-au mutat sub acelaşi acoperiş, în noul sediu al Primăriei, una dintre instituţiile subordonate va trebui să se mute. Primarul Adrian Dobre a declarat marţi că doreşte ca la parterul clădirii să funcţioneze un aşa-zis ghişeu unic, unde ploieştenii să îşi poată rezolva cu un singur drum majoritatea problemelor în raportul cu autorităţile. Reamenajarea spaţiilor de la parter va presupune, însă, mutarea unor birouri ale Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare.

Adrian Dobre a declarat că amenajarea ghişeului unic a început în momentul în care în noul sediu a fost deschis şi un ghişeu al Serviciului Public Finanţe Locale, intenţia fiind ca proiectul să continue până în momentul în care, la parterul imobilului, să existe mai multe birouri şi de la Urbanism sau Patrimoniu, astfel încât oamenii să-şi poată rezolva mai multe lucruri cu un singur drum.

Aceste permutări vor duce, însă, la relocarea unei părţi din activitatea ASSC, până nu demult instituţia care se ocupa de întreţinerea clădirii. Primarul Ploieştiului a declarat că intenţia este ca ASSC să se mute în fostul sediu al Direcţiei Tehnic Investiţii, situat în curtea SGU şi foarte puţin folosit în ultimii ani.

   

Guvernul a decis să acorde prioritate domeniului construcţiilor, prin majorarea salariului minim din acest sector şi scutirea pe timp de zece ani de la plata unor impozite, însă măsura este contestată de mulţi primari, care reclamă că, în urma acestor scutiri, vor obţine la bugetele locale fonduri mai puţine. Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a discutat într-o conferinţă de presă despre această măsură, anticipând că, pe termen scurt, ea va duce la reducerea sumelor repartizate autorităţilor locale din cotele pe impozitul pe venit, cote care oricum în ultimele luni au înregistrat scăderi substanţiale.

Primarul a amintit şi de aşa-zisa revoluţie fiscală de la finele lui 2017, care a făcut, printre altele, ca în 2018 cotele din IVG ajunse la bugetul Ploieştiului să fie mult mai mici decât în anul anterior. Acum, odată cu această nouă măsură a coaliţiei de guvernare, Adrian Dobre spune că Ploieştiul va avea şi mai puţine venituri decât în 2018.

"Oricât de bună ar fi pentru economie, această măsură privind domeniul construcţiilor va afecta primăriile, pe termen scurt cel puţin. Ne aşteptăm să primim sume mult mai mici decât în 2018 din IVG", a afirmat primarul Ploieştiului, Adrian Dobre.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Achiziţia de autobuze noi la Ploieşti e în pericol! Primăria n-are bani de investiţii în 2019

VIDEO | Primăria Ploieşti n-are buget în 2019. Conducerea nu ştie ce venituri vor veni de la Guvern

Declaraţiile se încadrează într-un context mai amplu, în condiţiile în care bugetul de stat pe 2019 n-a fost prezentat, iar primarul s-a mai plâns că nu se ştie nici care va fi valoarea procentelor din IVG care vor fi virate în acest an către consiliile locale şi primării.

   

Autorităţile ploieştene solicită fonduri de la Ministerul Dezvoltării, pentru realizarea mai multor locuinţe sociale, pe un teren pe care municipalitatea îl deţine în cartierul Bereasca, pe strada Lucernei. Primarul Adrian Dobre a anunţat că intenţia este de realizare a 17 unităţi locative, în clădiri cu trei sau patru apartamente, iar municipalitatea speră să obţină fondurile de la Ministerul Dezvoltării, care are un program naţional dedicat acestor categorii de lucrări.

Studiul de fezabilitate fusese aprobat de Consiliul Local Ploieşti la finalul lui 2018, iar Adrian Dobre a anunţat zilele acestea că proiectul a fost transmis către minister, având o valoare de 6 milioane de lei.

Noul cartier de locuinţe sociale ar urma să apară pe un teren deţinut de municipalitate pe strada Lucernei, iar proiectul actual prevede realizarea mai multor construcţii comune, care să găzduiască în total 17 familii cu probleme.

(Foto: arhivă)

   

Angajaţii din Primăria Ploieşti ar putea să beneficieze, de la începutul acestui an, de o majorare cu aproximativ 20% a salariilor. Un proiect de hotărâre a fost depus de către viceprimarul Cristian Ganea. Cu tot cu tichete de vacanţă şi norma de hrană, efortul bugetar suplimentar ar fi de 30 de milioane de lei în 2019, reclamă primarul Adrian Dobre, care spune că bugetul local nu poate suporta această majorare şi compară această sumă cu acelea alocate pentru reparaţii la carosabil, igienizarea unităţilor de învăţământ sau construirea unui centru de radioterapie oncologică.

"Când îşi plătesc taxele şi impozitele locale şi când li se reţine impozitul pe venit, cetăţenii nu achită aceşti bani în ideea de a majora salariile, ci de a-şi spori confortul, de a se realiza investiţii în oraş", argumentează primarul Ploieştiului, care spune că nu susţine proiectul de majorare şi a amintit că, la rândul său, va veni cu o propunere pentru plafonarea salariilor din instituţie, la valorile nete de până acum. Adrian Dobre mai reclamă şi că, în prezent, salariaţii au deja venituri mai mari decât funcţionarii din Primăria Oradea spre exemplu, chiar şi după ce aceştia din urmă au beneficiat şi de o majorare aprobată recent.

"Ca să faceţi o comparaţie ce înseamnă această sumă pentru bugetul municipiului, anul trecut noi am făcut reparaţii în şcoli de 3 milioane, cam aceeaşi sumă a fost şi în 2017, acestea fiind cam cele mai mari sume pe care le-a alocat de-a lungul timpului Primăria pentru a repara şcoli. Deci această majorare ar însemna efortul pe care îl face Primăria pe zece ani de zile ca să repare şcoli. Ar însemna, din studiile de fezabilitate pe care noi le avem, să construim minim două centre de radioterapie. Anul trecut, reparaţii străzi, nu şi investiţii, au fost de 10 milioane de lei, deci înseamnă bugetul pentru reparaţii străzi pe următorii trei ani", a explicat primarul Ploieştiului.

Vezi pe TelegramaPH.ro mai multe detalii şi VIDEO cu declaraţia integrală a primarului!

   

După un an 2018 încheiat cu o sumedenie de amenzi date de administraţia locală operatorului de salubritate din Ploieşti, pentru nerespectarea unor obligaţii, primarul Adrian Dobre spune că instituţia a primit un răspuns din partea Direcţiei de Sănătate Publică, în care se spune că n-au existat probleme majore. "Înseamnă că eu, cetăţenii, dumneavoastră,. probabil că nu trăim în municipiul Ploieşti, trăim în altă parte şi nu ne-am dat seama", reclamă primarul, nemulţumit de răspunsul oficial primit.

Edilul s-a arătat nemulţumit de răspunsul oficial primit de la DSP Prahova, reclamând că instituţia a analizat mai degrabă problemele interne ale operatorului din perioada respectivă, când a avut loc un protest al angajaţilor, şi mai puţin riscurile pentru sănătatea populaţiei. Adrian Dobre s-a plâns şi de faptulc ă Direcţia de Sănătate Publică nu s-a autosesizat în urma reclamaţiilor apărute în mediul public cu privire la ridicarea cu întârziere a gunoaielor.

"Nu stabilesc eu ce au ei de făcut, dar, în opinia mea, ei ar fi trebuit să verifice dacă se respectă condiţiile de securitate privind sănătatea cetăţenilor. Existenţa unor deşeuri neridicate în termen, în punctele respective, poate constitui riscuri pentru cetăţeni. Ei ar fi trebuit să se autosesizeze, a vuit în toată presa. Nevăzând lucrul acesta, eu am făcut acele adrese. Or ei vin şi spun că nu s-a întârziat decât 24 de ore şi că, în conformitate cu contractul, operatorul a remediat situaţia în 24 de ore", a afirmat, marţi, Adrian Dobre, într-o conferinţă organizată la sediul Primăriei Ploieşti.

   

Continuă schimbul de acuze între conducerea Primăriei şi cea a Transport Călători Express Ploieşti, cu privire la plăţile de la bugetul local şi pierderea acordului de eşalonare a datoriei istorice la ANAF. Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, primarul Adrian Dobre îl acuză pe directorul TCE, Alexandri Nicolae, că şi-a gestionat greşit fondurile din decembrie, spunând că operatorul a primit în luna respectivă o sumă importantă de la buget, că Primăria "nu a avut şi nu are nicio restanţă" şi că directorul "confundă modul în care se plimbă de la un partid la altul cu modul în care trebuie să facă managementul unei societăţi".

"Municipalitatea a depus eforturi substanţiale ca activitatea acestei societăţi să se desfăşoare în bune condiţii", a punctat, astăzi, primarul Dobre, într-o declaraţie în care spune că toate plăţile către TCE au fost făcute în termenul contractual. Edilul a vorbit despre factura de 1,4 milioane de lei invocată de conducerea Transport Călători Express, pentru care operatorul aştepta banii în decembrie, spunând că această factură a fost depusă pe 18 decembrie şi avea un termen de plată de 30 de zile. Declaraţiile vin după ce TCE Ploieşti nu a reuşit în decembrie să achite dările către bugetul de stat şi, implicit, a pierdut acordul închiat mai demult cu ANAF-ul, pentru eşalonarea unei datorii istorice rezultate dintr-un litigiu pierdut. Subiectul fusese dezbătut pe larg şi săptămâna trecută, când primarul venise cu aceeaşi declaraţie, spunând că toate sumele au fost virate în termen, în timp ce directorul Alexandri Nicolae îl contrazicea, afirmând că Adrian Dobre este "mincinos" şi "incompetent".

Primarul a recunoscut că factura respectivă a fost decontată de la bugetul local abia în ianuarie, dar spune că în ultima lună din 2018 TCE a beneficiat de alte plăţi însemnate şi, în opinia lui, avea fonduri suficiente pentru a-şi achita dările către bugetul de stat. "Municipalitatea nu are către TCE nicio restanţă la plată, nu a avut şi nu are. În data de 20 şi în data de 21 decembrie, municipiul a plătit, prin ordin de plată către TCE, suma de aproape 3,5 milioane de lei. În luna ianuarie, a plătit încă 1,4 milioane, plus încă 1,7 milioane. Cele 3,5 milioane reprezeintă facturile emise de către TCE pe 6 şi 18 decembrie, la una pe factură foarte clar se scria termen de plată de 30 de zile, deci ne-am încadrat, iar cea de-a doua spunea plată de îndată, iar aşa am făcut. Pe cealaltă factură emisă în data de 18 decembrie, de 1,4 milioane de lei, scria că plata trebuie făcută în 30 de zile. Aşa scrie pe factură şi aşa este conform contractului. Primăria nu a fost anunţată decât ulterior de necesitatea plăţii până pe data de 21 decembrie a facturii de 1,4 milioane de lei. Nu a existat niciun document în acest sens până pe 27-28 decembrie, când s-au primit nişte emailuri, dată care oricum era tardivă, pentru că Trezoreria era închisă de pe 21 decembrie. Eu cred că domnul director Nicolae Alexandri confundă modul în care se plimbă de la un partid la altul cu modul în care trebuie să facă managementul unei societăţi", a declarat Adrian Dobre. 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Alexandri Nicolae: "Nu ştiam că primarul Dobre e atât de mincinos... credeam că e doar incompetent"

"Ca manager, ai obligaţia să îţi asiguri obligaţiile bugetar-fiscale, ca să nu te trezeşti într-o situaţie în care s-a trezit se pare TCE la sfârşitul lunii decembrie, neanunţând Primăria", a mai spus primarul Ploieştiului.

"Dacă nu reuşeşte să gestioneze situaţia financiară atunci să-şi dea demisia, nu să arate cu degetul către municipalitate, care - repet - sub toate formele pe care le are, primar, Consiliu Local, a depus eforturi şi această societate funcţionează şi în prezent. Ba, mai mult decât atât, s-a demarat şi proiectul cu privire la înnoirea parcului auto", a mai afirmat primarul Dobre despre fostul său coleg de partid Alexandri Nicolae, trecut de curând la PSD. Edilul n-a ratat ocazia nici pentru a-i critica pe consilierii locali de la PSD şi ALDE, care au majoritatea în Consiliul Local şi care au aprobat în 2018 majorarea tarifelor la biletele de călătorie TCE.

   

Deputatul Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, anunţă că 2019 va fi un an definitoriu pentru formaţiunea politică şi că ţintele partidului vizează, la nivel naţional, câştigarea mai multor mandate în Parlamentul European la alegerile europarlamentare programate în luna mai. Parlamentarul promite măsuri importante şi la nivel local.

"În pofida atacurilor și a diversiunilor lansate pe piață în săptămânile liniștite de vacanță, Partidul Mișcarea Populară va lupta pentru România și în anul 2019. Vom participa prin forțe proprii la alegerile europarlamentare din luna mai și am convingerea că vom intra în Parlamentul European, unde îi vom reprezenta cu cinste pe români. Vom continua să facem opoziție serioasă și aplicată la PSD, punând mai presus de spectacolul mediatic construcția unei alternative solide și competente la guvernarea Dragnea-Dăncilă, așa cum am învățat de la președintele Traian Băsescu. Vom susține acele cauze care știm că fac cu adevărat obiectul interesului și al preocupărilor românilor. Un exemplu este eliminarea pensiilor speciale care împovărează bugetul asigurărilor sociale și creează nedreptăți în sistemul de pensii. 82 la sută dintre români vor eliminarea acestor pensii, iar noi, cei de la PMP, ne vom bate pentru voința cetățenilor să devină lege", a afirmat preşedintele PMP Prahova, într-o postare pe pagina de Facebook.

"Partidul Mișcarea Populară-Prahova va da, în acest an, un adevărat test de maturitate organizațională. Ne propunem să convingem cât mai mulți prahoveni că suntem cea mai bună soluție din opoziție la actuala guvernare, dar și că avem o echipă pregătită să conducă județul și Ploieștiul. Ne vom concentra eforturile pentru a pune presiune pe autorități să realizeze acele proiecte care reprezintă nevoi reale, cerute de oameni, ale comunității noastre. În primul rând spitalele, cu construcția cărora valuri succesive de politicieni de la partidele mari i-au mințit pe prahoveni, dar care nu există nici măcar pe hârtie. Am convingerea că, prin munca noastră asiduă și onestă față de oameni, anul 2019 va fi anul PMP", a conchis deputatul Cătălina Bozianu.

   

Două maşini - cu 7 ocupanţi - au fost implicate într-o coliziune, duminică, pe Drumul Naţional 1D, în comuna prahoveană Albeşti Paleologu. În urma impactului, doi tineri de 29 de ani şi o fetiţă de un an au fost răniţi şi au fost transportai de urgenţă la spital.

Accidentul s-a petrecut pe DN 1D, în jurul orei 15.10. În cele două vehicule se aflau în total şapte persoane, dintre care trei copii. Victimele au fost evaluate medical de către echipajele de la Serviciul de Ambulanţă şi SMURD, iar medicii au decis că trei persoane trebuie transportate de urgenţă la spital. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 29 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral minor şi un traumatism la şoldul stâng, un tânăr de 29 de ani cu traumatism al membrelor inferioare şi o fată în vârstă de aun an, cu un traumatism cranio-cerebral, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

ISU Prahova a intervenit la faţa locului cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.

Traficul rutier în zonă nu a fost afectat, cele două maşini fiind scoase în afara părţii carosabile.

   

Fostul prim-ministru Dacian Cioloș a transmis că va candida la alegerile europarlamentare din acest an, precizând că „România are nevoie vitală de a fi reprezentată în Parlamentul European de oameni competenţi, care să lupte pentru binele tuturor românilor”.

Fostul premier s-a înscris în cursa internă pentru europarlamentare din partidul său, PLUS, alături de alţi 185 de membri. Şi fostul ministru Dragoş Pîslaru şi fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, Liviu Iolu, au intrat în competiţia internă a PLUS, informează Digi 24. Candidez la alegerile europarlamentare. A fost o decizie dificilă, pentru că orice discuţie care avea legătură cu acest subiect începea cu îngrijorarea celor din jurul meu: «Îţi dai seama că te vor ataca? Că vor spune că vrei să pleci la Bruxelles?» Nu o dată am analizat ce avem de făcut atunci când PSD şi «analiştii» lor în simbrie vor începe să ne atace - pe mine şi pe colegii mei - cu vorbele şi manipulările lor otrăvite. Până în momentul în care mi-am dat seama că greşeam fundamental. Agenda acestor indivizi care au capturat ţara, care vor să decidă cum trăim, cum gândim, cum ne va arăta viitorul, nu este şi nu poate fi agenda noastră”, scrie Cioloş pe pagina sa de Facebook.

„Trebuie să începem să ieşim din ceaţa toxică pe care unii vor să o aştearnă peste ţară. Cred că fiecare dintre noi are această responsabilitate pentru sine, pentru familia sa, pentru prietenii şi vecinii săi. Fiecare dintre noi are datoria de a se trezi din coşmarul acesta şi de a se implica fără teamă. Dezinteresul sau retragerea din faţa acestor politicieni nocivi nu este o soluţie. Pentru mine, alegerea de a candida la europarlamentare este un astfel de pas. După ce am înţeles că nu contează ce vor spune, că indiferent ce voi face oricum vor zice nişte enormităţi şi minciuni, am stat şi am cugetat la ce ar fi mai bine”, subliniază fostul premier.

„Ca să facem ţara noastră bine, e nevoie să punem la bătaie toată priceperea şi toată energia noastră, pe toate fronturile. A fi europarlamentar nu înseamnă a-ţi părăsi ţara. Din contră! Iar planul meu e să începem să reconstruim România. Am de gând să muncesc pentru ţara mea şi voi face asta şi acasă, şi în Parlamentul European. Am decis să particip la înfiinţarea unui nou partid, care să ofere electoratului român o nouă perspectivă politică. Sunt dator să pun toate atuurile mele la dispoziţia partidului. Avem nevoie de tot ce putem oferi, începând cu primul test electoral, alegerile europarlamentare. De aceea, am decis să îmi depun candidatura în procedura internă a PLUS. Aş vrea să fie foarte clar: proiectul meu este în România. Altfel, nu ar fi fost nevoie să iniţiez un proiect politic aici şi aş fi fost de mult la Bruxelles sau în altă parte. Am iniţiat PLUS pentru a lucra în România şi pentru România. Iar candidatura la Parlamentul European se înscrie perfect în această logică. Noi, cei care credem că România trebuie să se schimbe şi că se poate schimba, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru asta. E nevoie de curaj şi de perseverenţă. Vă invit alături de noi, pentru că împreună putem schimba România”, încheie Cioloş.

   

Pagina 1 din 334