Magazinele Profi își modifică programul începând de astăzi

Magazinele Profi își modifică programul începând de astăzi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

De marți, 24 martie, magazinele profi, inclusiv cele care erau deschise non-stop, își modifică programul și vor funcționa doar în intervalul 8.00 - 20.00. Excepție fac unitățile care duminica se închideau mai devreme și care vor respecta vechiul program.

Pentru un maxim de protecţie, angajaţii magazinelor PROFI vor lucra în schimburi de câte 12 ore. Astfel, cei care încheie un schimb vor reveni la lucru doar după o zi de pauză, timp în care spaţiul a fost integral dezinfectat pentru a evita transmiterea vreunui pericol de la o tură la alta.

Noul program prevede şi facilităţi pentru persoanele în vârstă de peste 60 de ani, precum şi pentru medicii şi personalul MAI care, prezentând un document de identitate sau o legitimaţie de serviciu au acum prioritate la casele de marcat, anunță antena3.ro.

Sursa foto: profit.ro

Image