Joi, 13 Septembrie 2018 14:47

Peste 600 de profesori-voluntari, inclusiv din Prahova, au ajutat în această vară mii de copii, în cadrul Atelierelor Șotron

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atelierele de Vară Șotron (organizate an de an de OvidiuRo) au adunat alături de noi vara aceasta peste 600 de profesori-voluntari din 32 de județe - inclusiv Prahova, profesori ce au susținut modulul educațional, la grădiniță, cu peste 3500 de copii din comunități sărace. În total, peste 3.500 de copii din 250 de comunități sărace din 32 de județeau explorat în perioada iulie – august, timp de 12 zile, universul fascinant al învățării prin joc, experimente și, mai ales, prin intermediul cărților ilustrate.

Atelierele au fost precedate, ca în fiecare an, de traininguri regionale susținute de echipa OvidiuRo și de profesorii-formatori, parte din Comunitatea Profesorilor pentru Educație Timpurie, inițiată de asociație. În total, 18 traininguri au fost susținute în tot atâtea județe  la începutul verii, având ca scop diseminarea Ghidului de Implementare a Atelierului de Vară, cu accent pe învățareacentratăpecopil, pedezvoltarealimbajului, a comunicării și a premiselorcitirii și scrierii.

„An de an, Atelierele de Vară au, în primul rând, un impact major asupra acelor copii care nu au parte de experiențe de învățare pe timpul verii. Apoi, sunt o oportunitate pentru noi și pentru profesori, deopotrivă, de a ne întâlni, de a învăța unii de la alții și de a transmite mai departe practici adecvate educației timpurii, unde Autonomia și Explorarea sunt cuvinte-cheie. Pe scurt, Atelierele au însemnat resurse educaționale valoroase care ajung în grădinițe defavorizate, profesori formați pentru dezvoltarea competențelor cheie de comunicare, colaborare cu părinții și Prima Carte pentru acasă pentru copii”, a declarat Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.

Fiecare echipă de profesori care a susținut un Atelier de Vară în comunitatea sa ori într-o altă comunitate defavorizată a primit de la OvidiuRo un kit de  resurse educaționale constând în numeroase cărți ilustrate de ficțiune și non-ficțiune, un kit de științe și experimente, numeroase fișe de lucru (individuale și pentru grupă) precum și câte o carte pentru acasă, pentru fiecare copil. OvidiuRo a asigurat, de asemenea, contravaloarea gustării zilnice pe toată perioada atelierului.

Proiectul a fost implementat cu suportul Fundației Carrefour și al Carrefour România – investitori pe termen lung în programele OvidiuRo ce încurajează accesul la educație de calitate pentru cei mai săraci copii din România.

„Susținem fiecare profesor de învățământ preșcolar care lucrează cu copii defavorizați și este deschissă se dezvolte profesional, care vrea să transmită mai departe ceea ce învață și, nu în ultimul rând, este dispus să investească timp și energie – căci totul se întâmplă pe bază de voluntariat. Căutăm cât mai mulți profesori pasionați și dedicați, pentru că din toamna aceasta continuăm cu același set de intervenții, pe care le-am încorporat într-un concept ambițios: vrem să aducem, până la finalul anului, 200 de GrădiBiblioteci în grădiniț erurale și urbane unde resursele lipsesc și să dăruim 40.000 de cărți copiilor care nu au nicio carte acasă”, a continuat continuă Maria Gheorghiu.

OvidiuRo își propune ca în 2018 să formeze 1000 de profesori din medii defavorizate, să dezvolteCentre pentru literație în grădinițele rurale și să distribuie zeci de mii de cărți pentru acasă copiilor din cele mai sărace comunități rurale din țară.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.