Miercuri, 09 Ianuarie 2019 13:23

Pensionarii din Ploieşti solicită gratuitate pe transportul public pentru mai multe persoane

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O asociaţie de pensionari reprezentativă din Prahova le solicită autorităţilor ploieştene majorarea pragului de venituri de la care se acordă gratuitate pe transportul în comun, motivând că şi pensiile au crescut şi că unii bătrâni care până acum au beneficiat riscă, automat, să rămână fără această facilitate. Mai simplu spus, asociaţia cere o modificare a prevederilor locale, care să le permită celor cu pensii sub 2.500 de lei să beneficieze de subvenţia de la bugetul municipiului.

Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor Prahova a depus la registratura Primăriei Ploieşti un document princ are solicită ca pregul maxim de venituri lunare de la care se acordă gratuitate pe vehiculele TCE să fie majorat, de la 2.100 de lei, cât este în prezent, până la 2.500 de lei. Preşedintele asociaţiei, Sofia Cioc, a avut marţi o discuţie cu viceprimarul Cristian Ganea, dându-i ca exemplu situaţia din Bucureşti, unde, susţinea aceasta, pensionarii beneficiază de transport gratuit indiferent de venituri. Solicitarea de majorare a plafonului este pusă pe seama creşterii unor pensii, începând de la 1 ianuarie 2019.

O solicitare similară fusese depusă de aceeaşi asociaţie şi în urmă cu aproximativ un an, când pensionarii solicitaseră modificarea plafonului de la 2.100 la 2.300 de lei, plus posibilitatea ca persoanele cu vârsta peste 75 de ani să poată călători gratuit numai pe baza actului de identitate şi a unui cupon de pensie.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Pensionarii din Ploieşti cer majorarea plafonului de la care se acordă transport public gratuit

Avertismentul TCE Ploieşti: ADIO gratuitate pentru pensioanri sau elevi

În prezent, Primăria subvenţionează 100% transportul în comun pe rutele TCE pentru anumite categorii de călători, printre care şi pensionarii care se încadrează în plafonul de venituri, de la bugetul local fiind decontact costul abonamentelor lunare emise de operator. În 2018, când bugetul alocat pentru această subvenţie a fost diminuat, TCE a avertizat în mai multe rânduri că, în lipsa unor rectificări, ar putea decide să sisteze transportul gratuit. Până la urmă, s-au aprobat suplimentări de buget şi nu s-a mai ajuns la o asemenea măsură, însă nici în 2019 bugetul Ploieştiului nu se anunţă unul strălucit, aşa că sunt şanse mici să vedem o creştere a numărului de beneficiari, care automat ar presupune un efort bugetar suplimentar. În administraţia ploieşteană există mai multe curente de opinie cu privire la aceste facilităţi, existând inclusiv voci care dau de înţeles că, deşi ar fi o uriaşă pierdere în capitalul de imagine, poate că ar fi nevoie de o reducere a numărului de beneficiari sau poate chiar o suspendare a subvenţiilor.

În prezent, aproape 29.000 de pensionari beneficiază de transport public gratuit în Ploieşti.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.