Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Miruna Ciocârlan, gimnasta CSM Ploieşti, a avut o comportare meritorie la Moscova unde a reprezentat România la un Turneu Internaţional de gimnastică ritmică. Alături de colega ei de la CSŞ Unirea Iaşi, Laura Aniţei, Miruna a ocupat locul al 7-lea în întrecerea echipelor (dintr-un total de 14), punctajul total al României, 53.200, fiind rezultanta notelor de 13.900 (minge) şi 13.100 (panglică) obţinute de eleva Simonei Puiu, respectiv de 12.150 (coardă) şi 14.050 (măciuci) ale gimnastei ieşene. Miruna Ciocîrlan şi-a îmbunătăţit performanţele din calificări la minge şi la panglică, cu notele 14.900, respectiv 13.800, graţie cărora a ocupat, la final, locul…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Formaţiile de eşalon secund pregătesc la finalul săptămânii repetiţiile generale dinaintea startului în noul sezon. Petrolul joacă cu Gloria Buzău, în timp ce adversarul „lupilor galbeni” din prima etapă a minireturului, Pandurii Târgu Jiu, susţine o ultimă verificare tot în compania unei formaţii din cel de al treilea eşalon. Gorjenii antrenaţi de Adrian Bogoi joacă, sâmbătă, pe sinteticul din Târgu Jiu care va găzdui şi confruntarea cu Petrolul, cu FC Universitatea 1948, echipa patronată de Adrian Mititelu care a revenit în ţară după cantonamentul efectuat în Turcia. ”Avem nevoie urgentă de întăriri la nivelul lotului, jucători cu experienţă, pentru a…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Partida amicală pe care Petrolul a susținut-o cu Petrolistul Boldești l-a readus în echipamentul galben-albastru și pe experimentatul apărător Dan Bucșa. În vârstă de 30 de ani, Bucşa a evoluat mai pentru FC Petrolul în sezonul 2015-2016 când a bifat 31 de prezenţe în Liga I pentru formaţia ploieşteană. De-a lungul carierei sale Bucşa a mai jucat la Dinamo Bucureşti, „U” Cluj, SV Bergisch Gladbach 09, ETO Gyor, ASA Tg. Mureş, Hapoel Bnei Lod, Daco-Getica Bucureşti. Ultimul sezon l-a găsit la Concordia Chiajna, grupare de care fotbalistul cu 128 de jocuri disputate pe scena primului eşalon s-a despărțit în această…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Petrolul a ales un adversar din județ la primul amical susținut după revenirea din Antalya. Testul cu Petrolistul Boldești a fost un moment nimerit pentru antrenorul Mugurel Cornățeanu de a vedea la lucru jucătorii care au evoluat mai puțin pe durata stagiului din Turcia. Testul și-a atins utilitatea și cu ajutorul replicii apreciate acordate de formația de nivel județean antrenată de Marian Ilie. Petrolul încheie seria jocurilor de verificare din această iarnă într-un test concludent cu Gloria Buzău, liderul din C1, care va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, pe același stadion din Brazi. FC Petrolul – Petrolistul Boldeşti…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Primul adversar al Petrolului din minireturul eşalonului secund a pierdut din nou amical. Eşecul cu o bună formaţie de Liga a III-a, Flacăra Horezu, 0-2, a fost “confirmat” astăzi de Pandurii Târgu Jiu. Pe terenul sintetic din Complexul Sportiv din Târgu Jiu care va găzdui şi jocul de duminica viitoare cu trupa lui Mugurel Cornăţeanu, gorjenii au cedat, clar, 1-3, în disputa cu echipa secundă a CS Universitatea Craiova. Golul formaţiei gazdă a fost realizat de Alex Trancă. Pandurii încheie seria partidelor de verificare prin meciul de sâmbătă cu FC Universitatea1948 Craiova.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Divizia A la handbal feminin îşi îndreaptă atenţia la finalul săptămânii către 16-imile de finală ale Cupei României. Prima partidă alocată acestei faze a întrecerii a fost câştigată de HC Zalău, scor 36-32, pe terenul Ştiinţei Bacău. Echipa HC CSO Activ Plopeni este calificată în 16-imile de finală unde are o misiune dificilă, duminică, de la ora 17.00, în deplasarea cu CSM Târgu Mureş. Adversara fetelor antrenate de Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu are un parcurs perfect în Divizia A, Seria D, cu 45 de puncte acumulate în 15 partide, şi se anunţă a fi o nucă tare pentru gruparea…
Miercuri, 13 Februarie 2019 09:50

Miruna Ciocârlan reprezintă România la Moscova

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Miruna Ciocîrlan, gimnasta legitimată la CSM Ploieşti, a plecat către Moscova unde va reprezenta România la un Turneu Internaţional de gimnastică ritmică organizat de federaţia de profil din Rusia. Echipa României o mai cuprinde, alături de sportiva de la CSM Ploieşti, pe Laura Aniţei, de la CSŞ Unirea Iaşi, o gimnastă pregătită de Constantin Radu şi Cătălina Radu. Sportiva de la CSM Ploieşti va concura la minge şi panglică, iar Laura Aniţei va evolua la cerc şi măciuci în competiţia programată joi. Miruna Ciocîrlan este campioană naţională la gimnastică ritmică, atât la individual, cât şi pe echipe, şi se află…
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Petrolul şi-a reluat pregătirile după revenirea echipei din cantonamentul efectuat în Turcia cu un singur scop, promovarea în primul eşalon competiţional. Lupta pentru supremaţie va fi una interesantă şi va implica alte cinci echipe bine situate, şi ele, în ierarhia la zi. „Pentru noi calculele par simple, cred că avem nevoie de alte 45 de puncte în miniretur pentru a fi siguri de promovarea în primul eşalon. Avem mulți jucători noi faţă de tur iar omogenitatea nu este, normal, la acest moment, cea necesară. Este, acum, o concurență mare pentru titularizare care nu poate fi decât benefică în cadrul echipei.Va…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Jucătorii Petrolului au revenit la antrenamente după întoarcerea din Antalya şi cele două zile libere acordate de antrenorul Mugurel Cornăţeanu. Prima şedinţă de pregătire a săptămânii s-a derulat la Brazi fără o serie de jucători importanţi. Malakian, Kozoronis şi Brînză au fost învoiţi, în timp ce Robert Moldoveanu şi Sarris se află în perioada de recuperare după accidentările suferite. Petrolul dispută în această săptămână ultimele două teste amicale înaintea startului oficial în retur după următorul program: miercuri, de la ora 15.30, cu Petrolistul Boldeşti, şi sâmbătă, de la ora 12.00, cu SCM Gloria Buzău. Ambele partide se vor disputa, cel…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa de baschet U13 a CSM Ploieşti a suferit două eşecuri în cadrul celui de al doilea turneu zonal desfăşurat la Sfântu Gheorghe. Fetele pregătite de Loredana Munteanu au cedat, de fiecare dată, după dispute echilibrate, 39-43 cu Dan Dacian Portocaliu Bucureşti, şi 40-42 cu ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe. În cel de-al treilea meci al grupei Dan Dacian Portocaliu Bucureşti a trecut de fomaţia gazdă, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, scor 49-37. Lotul de jucătoare folosit de Loredana Munteanu în turneul găzduit de Sepsi Arena a fost următorul: Olivia Sandu, Bianca Gheorghe, Agnes Zane, Andreea Dumitru, Daria Tănase, Daria…
Luni, 11 Februarie 2019 12:47

O singură victorie la handbal juniori

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au avut un bilanţ negativ în partidele de la finalul săptămânii trecute. Juniorii 2 pregătiţi de Gheorghe Puia au cedat, pe teren propriu, în faţa celor de la CSŞ Dinamo Braşov, scor 31-34 (16-19). Partida următoare este pe 2 martie, în deplasare, cu AHC Potaissa Turda. Eşecul din Divizia A a fost previzibil în disputa cu CSM Alexandria care s-a impus clar, 37-26. Tehnicianul ploieştenilor s-a Al. Ispas, Ad. Tănăsescu – N. Nicolae (5), A. Stănescu (5), V. Bucuroiu (5), C. Albu (4), P. Bucur (3), I. Mereu (3), Al. Pop (1), R.…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Petrolul va parcurge, astăzi, prima şedinţă de pregătire după revenirea în ţară în urma stagiului petrecut în Turcia. Ploieştenii au încheiat la finalul săptămânii trecute cantonamentul din Antalya pe parcursul căruia au susţinut patru partide de verificare. Se intră, de astăzi, în linia dreaptă a pregătirilor legate de debutul în returul eşalonului secund. Mugurel Cornăţeanu a pregătit şi ultimele două teste amicale, cu Petrolistul Boldeşti şi Gloria Buzău, înaintea primului meci oficial din retur care are loc la Târgu Jiu, cu Pandurii. Absenţi la ultimul amical din Antalya, din cauza unor probleme medicale, Laurenţiu Marinescu şi Sarris vor reintra de…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa feminină de handbal CSO Activ Plopeni a încheiat în forţă o serie de trei meciuri în care victoriile la scor au venit în dreptul formaţiei antrenate de Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu. Sala Olimpia le-a găzduit din nou pe handbalistele de la CSO Plopeni în cadrul unei partide cu CSU Târgovişte fără istoric. Gazdele au sprintat către o victorie la scor, 40-20, care a demonstrat diferenţa valorică evidentă dintre cele două competitoare. Golurile formaţiei din Plopeni au fost marcate de Ana-Maria Şerban (8), Roxana Beşleagă (6), Valentina Leuştean (6), Adina Panaite (5), Graţiela Stoica (5), Ionela Leuştean (4), Iulia…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Petrolul a obținut prima victorie din cadrul cantonamentului din Antalya în ultima partidă derulată în cadrul stagiului din Turcia. Partida cu formația ucrainiană Desna Chernihiv a fost câștigată la limită, 1-0, după golul marcat în chiar primul minut de formația antrenată de Mugurel Cornățeanu. Robert Moldoveanu, jucătorul împrumutat de la Dinamo până la finalul acestui sezon, a semnat reușita care avea să aducă, la final, victoria formației ploieștene. Formula de start aliniată de galben-albaștri a arătat astfel: C. Lungu – Borţa (84 Olaru), Ghinga (cpt), Cazan, Ţigănaşu – Puşcaş (77 Chindiriş) – Saim Tudor (46 Ştefănescu), Kozoronis, Malakyan (46 Nini…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Atleţii de la CSM Ploieşti au revenit acasă cu trei titluri de campion naţional şi unul de vicecampion de la Campionatul Naţional de Atletism pentru Seniori şi Tineret. Petre Rezmiveş a devenit campion naţional atât la seniori, cât şi la tineret, în proba de 60 metri plat, realizând şi un timp excelent – 6.69 secunde – cu care şi-a egalat recordul personal al carierei! În aceeaşi proba, Costin Homiuc a devenit vicecampion naţional de tineret, ocupând, totodată, poziţia a 4-a în ierarhia seniorilor, cu timpul de 6.83 secunde. Pe prima treaptă a podiumului s-au clasat și componenţii ştafetei de 4×400…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa feminină de handbal CSO Activ Plopeni a respectat fidel calculele hârtiei în partida din deplasare cu ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub. Respectând forma bună pe care o traversează, cu rezultate favorabile care țin echipa antrentă de Floin Ciupitu și Nicolae Nimu bine ancorată în lupta pentru calificarea la turneul final de promovare în primul eșalon, jucătoarele de la CSO Activ nu au avut emoții. A rezultat un succes concludent, 41-19, care atestă, de fapt, diferența clară dintre cele două formații la acest moment. Cum și FC Argeș a câștigat, tot în deplasare, 30-25 cu Nnațional Râmnicu Vâlcea, lupta pentru…
Pagina 5 din 814