Vineri, 29 Iunie 2018 14:20

Spectacol pe Hipodrom: Premiul „Wathba Stallions Cup” – cursă din calendarul internaţional!

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hipodromul Ploieşti va găzdui, duminică, începând cu ora 10.30, o reuniune hipică extrem de interesantă, cu un fond de premiere în valoare de peste 40.000 de lei. Spectatorii prezenți vor putea asista la o premieră: cursa de galop pentru Marele Premiu oferit de Şeicul Mansoor Bin Zayed al Nahyan, parte din programul Wathba Stallions Cup! Organizată de CSM Ploieşti în colaborare cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse și Federația Hipică Română, aceasta va fi prima cursă de galop organizată la Ploieşti ce face parte dintr-un calendar internaţional şi este rezervată cailor din rasa Pur Sânge Arab. Va fi întrecerea care va închide reuniunea de duminică programată la ora 13.00 şi care va avea la start şapte cai ce se vor întrece pentru generoasele premii puse la bătaie, în valoare totală de 22.000 lei. Evenimentul de duminică va debuta la ora 10.30, primele trei curse fiind dedicate galopului: Premiul „Cupa Shagya”, Premiul „Herghelia Mangalia” şi „Premiul de încurajare Jockey Club Român.” La 11.30 este programată prima din cele două curse de trap ale zilei, Premiul „Hera”, o întrecere atractivă, cu opt cai de valoare la start şi o miză financiară consistentă, câştigătorul primind ceva mai mult de 1000 de lei. Va urma, la ora 11.50, cursa care animă întotdeauna tribuna, rezervată poneilor, şapte căluţi din rasa Shetland urmând să se întreacă spre deliciul publicului. La ora 12.20 este programată o nouă cursă de galop, Premiul „Albatros”, dedicat cailor din rasa Pur Sânge Englez, urmată de cea de a doua întrecere de trap a zilei, Premiul „Hemeiuş”, care egalează recordul de participanţi stabilit recent, având la start nu mai puţin de 12 cai. Reuniunea va fi încheiată de Premiul „Wathba Stallions Cup”, în care şapte cai din rasa Pur Sânge Arab se vor lupta pentru premii consistente, dar şi pentru recunoaşterea internaţională, acesta fiind un prim pas spre participarea în curse de înalt nivel, organizate an de an de Sheikh Mansoor Festival. Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.