Miercuri, 20 Iunie 2018 13:41

VIDEO | Cine e Stary Olsa, trupa care ar putea deschide festivalul medieval din Ploieşti în 2018

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria Ploieşti a lansat procedura de selecţie pentru organizarea ediţiei din 2018 a "Ploieşti - târg domnesc", aşa-zisul festival medieval care va avea loc la mijlocul lunii iulie şi care ajunge în acest an la a doua ediţie. Printre trupele solicitate de autorităţi se numără Iris, Compact, Alternosfera, Bucovina, Robin and the Backstabbers, Celelalte Cuvinte, Viţa de Vie, Cargo şi Stary Olsa. Ultimii, mai puţin cunoscuţi pentru publicul român, sunt o trupă de muzică medievală din Belarus, fondată în 1999 şi consacrată în ultimii ani datorită reinterpretării, într-un stil unic, a unor cunoscute melodii rock din repertoriul internaţional.

Dacă negocierile decurg conform planului, bieloruşii ar putea să concerteze la Ploieşti pe 13 iulie, în prima seară a ediţiei din 2018 de festival medieval.

Pe lângă reinterpretarea unor cântece faimoase, trupa din Belarus colaborează cu o sumedenie de experţi, muzee şi centre europene de cercetare specializate în instrumente muzicale şi se laudă că a readus la viaţă sunetul unor instrumente folosite în perioada medievală dar aproape uitate în zilele noastre, potrivit informaţiilor de pe site-ul de prezentare al Stary Olsa. Cu ajutorul acestor instrumente, muzicienii bieloruşi au reuşit să lanseze în 2016 un album de cover-uri ale unor piese rock celebre, reinterpretate în stil medieval, album lansat cu ajutorul unei campanii derulate prin intermediul Kickstarter, faimoasă pentru că le oferă membrilor posilitatea de a strânge fonduri pentru anumite proiecte.

MAI MULTE DETALII AICI:

Ce artiști vrea să aducă Primăria Ploiești la a doua ediție a Festivalului Medieval

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.