Alex Calinoiu

Alex Calinoiu

Conducerea Primăriei Sinaia continuă să fie un exemplu de performanţă în administraţia locală. Autorităţile au semnat în această săptămână două contracte de finanţare, în valoare de 9 milioane de euro, pentru proiecte europene care vizează reducerea emisiilor de carbon, prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi înnoirea parcului auto pentru transportul public. În oraşul de pe Vaşea Prahovei urmează să ajungă 11 autobuze hibrid, iar ddată cu această etapă administraţia locală ajunge la patru proiecte finanţate în acest an, în cuantum de peste 13 milioane de euro, şi promite că nu se opreşte aici.

Cele mai recente două contracte de finanţare au fost semnate joi, ele făcând parte dintr-un lot de 10 obiective de investiţii pe care Primăria Sinaia le-a propus pentru a fi implementate din fonduri europene în următorii trei ani. Primul dintre cele două are o valoare de aproximativ 5 milioane de euro şi vizează construirea unei parcări etajate pe marginea DN 1, peste drum de Gara Sinaia. Noul terminal va avea şase nivele, plus un subsol parţial şi o terasă exterioară la Bulevardul Carol I. Parcarea va avea o capacitate de 300 de locuri, două staţii de reîncărcare pentru mașinile electrice, dar şi spaţii de unde se vor putea închiria biciclete și trotinete electrice. Proiectul urmăreşte facilitarea accesului spre zona centrală şi obiectivele turistice, descongestionarea traficului şi încurajarea folosirii mijloacelor de transport nepoluante.

"Un oraş în care poţi accesa uşor transportul în comun este un oraş sănătos. Aştept cu entuziasm ziua în care voi vedea mai multe biciclete decât maşini pe străzile oraşului. Sinaia este oraşul cu cea mai mare rată de bani europeni atraşi pe cap de locuitor. Adaugăm la acea sumă şi aceste două proiecte", a declarat primarul Vlad Oprea.

Al doilea proiect, "Eco Bus", este în valoare de peste 4 milioane de euro şi prevede achiziţionarea a 11 autobuze hibrid. Trei dintre acestea vor avea lungimea de 12 metri, iar restul vor fi de 10 metri. Acestea vor fi dotate cu internet wireless, sistem de supraveghere video, telemanagemnt și taxare e-tiketing, a anunţat Primăria Sinaia într-un comunicat de presă. De asemenea, în stații vor fi montate 18 panouri cu mejasaje nominale pentru informarea în timp real a călătorilor asupra timpului de sosire în stație a mijlocului de transport.

   

După multe amânări, Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre princ are solicită preluarea de la Ministerul Apărării a unui teren de la fosta unitate militară de pe strada Torcători. Proiectul, iniţiat de cei doi viceprimari, aduce unele modificări, nu neapărat substanţiale, faţă de varianta iniţială cu care venise primarul. Conform acestui document, Primăria urmează să construiască pe acest teren viitorul spital municipal, dar şi mai multe locuinţe, în parteneriat cu ANL, plus facilităţi pentru sport, învăţământ şi agrement.

Aprobarea de astăzi dă undă verde proiectului de construire a unui nou spital municipal, care să reunească sub acelaşi acoperiş cele două unităţi medicale administrate de municipalitate, Municipalul şi Pediatria, chit că, pentru moment cel puţin, administraţia ploieşteană nu are banii pentru astfel de lucrări. Principala noutate din acest document, comparativ cu propunerea făcută iniţial de primar, ţine de termenele în care trebuie realizate investiţiile şi de asumarea parteneriatului cu Agenţia Naţională de Locuinţe, a explicat viceprimarul George Pană, coiniţiator al proiectului de hotărâre. De asemenea, el prezintă foarte clar şi situaţia actuală a terenului şi a construcţiilor existente pe el, după ce aleşii locali reclamaseră că varianta propusă de primar avea multe scăpări în acest sens.

Conform documentului, pe terenul în suprafaţă totală de 7,11 hectare, situat pe strada Torcători, nu departe de centrul Ploieştiului, autorităţile urmează să realizeze spitalul, plus "amenajări destinate activităţilor în domeniul învăţământului", locuri de joacă pentru copii, spaţii verzi, terenuri pentru sportul de masă. Toate acestea trebuie realizate în maxim şapte ani. În acelaşi termen, prin programe gestionate de ANL trebuie construite mai multe unităţi locative, urmând ca 80 dintre acestea să fie predate MApN-ului, împreună cu terenul aferent, etapizat, pe măsura finalizării, în cel mult zece ani.

   

Consiliul Local, forul legislativ al Ploieştiului, s-a reunit joi, pentru o şedinţă care a avut pe ordinea de zi proiecte legate de blocajul termiei, terenul solicitat pentru viitorul spital municipal şi bugetul local pe 2019. La ultimul capitol, consilierii au decis amânarea discuţiilor, reclamând că bugetele Primăriei şi ale structuruilor subordonate au suferit modificări substanţiale ieri şi le-au fost prezentate astăzi cu doar câteva minute înainte de începerea şedinţei.

Primarul Adrian Dobre a argumentat că proiectul de buget pe 2019 a fost publicat pe site-ul instituţiei şi prezentat într-o dezbatere publică, dar tot el a recunoscut că miercuri, în ziua dinaintea şedinţei CL, au avut loc discuţii cu toţi directoriin din subordine, până târziu în noapte, pentru reducerea unor cheltuieli. În aceste condiţii, proiectul iniţial, la fel ca şi argumentele primarului privind prezentarea lui publică, a devenit irelevant. Acest lucru a fost motivat şi de consilierii de la PSD, ALDE şi PMP, care au votat pentru scoaterea acestor proiecte de pe ordinea de zi.

"Apreciez în mod deosebit efortul pe care l-aţi făcut aseară, ştiu că instituţiile subordonate au stat până la 22.00-23.00 să lucreze, dar mai ştiu în egală măsură că sunt foarte multe nemulţumiri. Dacă noi am aproba acum aceste bugete, fără a avea răgazul să ne uităm pe ele, există riscul să creăm neajunsuri. E nevoie să le analizăm cu atenţie", a argumentat preşedintele comisiei de buget-finanţe din CL Ploieşti, Paul Palaş.

   

Cu o săptămână înainte de termenul final din contractul cu Veolia Energie, Consiliul Local Ploieşti a aprobat, joi, prelungirea pe trei ani a înţelegerii. Actul adiţional propus de primarul Dobre şi aprobat, după îndelungi discuţii, de forul legislativ local vine cu o nouă formulă de calcul, care va duce preţul gigacaloriei, de la 1 iulie, la aproape 400 de lei, potrivit avertismentelor transmise de mai mulţi consilieri. Au fost discuţii aprinse şi cu privire la posibilitatea Primăriei de a acoperi o parte din tarif prin subvenţie de la bugetul local.

Riscul ca ploieştenii să rămână fără apă caldă după 1 mai a fost evitat, după aprobarea actului adiţional care permite prelungirea contractului. Mai lipseşte, desigur, ca şi operatorul să semneze, însă autorităţile spun că n-ar trebui să existe o problemă în acest sens şi că actul adiţional propus acum fusese agreat şi de Veolia Energie.

Discuţiile în şedinţa de joi a Consiliului Local Ploieşti au fost aprinse, mai mulţi consilieri de la PSD şi ALDE reproşându-i primarului că a gestionat incompetent situaţia şi că i-a lăsat fără alternative. Aceştia au amintit şi că, în ianuarie, când ei aprobaseră o majorare la 237 de lei fără TVA a gigacaloriei, primarul şi colegii lui din PNL criticaseră dur decizia, pentru ca acum să prezinte, triumfal aproape, o soluţie care ar putea să ducă la costuri mult mai mari. Tot consilierii locali au încercat să-i "smulgă" lui Adrian Dobre un răspuns cu privire la subvenţionarea căldurii şi apei calde, acesta argumentând că în propunerea de buget pe 2019 a prevăzut o sumă de 10 milioane de lei pentru acest lucru şi că mai aşteaptă alte 10 milioane de lei în baza promisiunii făcute de conducerea Consiliului Judeţean Prahova.

În privinţa tarifului, acesta rămâne la valoarea actuală până în iulie. Atunci urmează să fie aprobată noua formulă de calcul, pentru care se mai aşteaptă un aviz final de la ANRE şi care, conform analizei consilierilor din comisia de utilităţi, va duce tariful practicat de operatorul de termie la aproape 400 de lei pe gigacalorie, undeva în media naţională şi desigur mult peste cel care a fost folosit în Ploieşti până acum.

"Variantele pe care consilierii le au acum sunt doar două, să aprobe un tarif majorat, care poate ajunge la 400 de lei pe gigacalorie, sau să nu avizeze acest act adiţional, care va duce la o întrerupere a apei calde. Vă ascundeţi în faţa faptului că noi v-am mandatat să găsiţi o soluţie. Dumneavoastră ce aţi vota? Jocul acesta, ducerea până în ultima zi, tragerea de timp, a fost o strategie ca să duceţi Consiliul Local în situaţia de a nu avea o alternativă", i-a transmis viceprimarul George Pană primarului Dobre. În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu 22 de voturi pro şi o abţinere, iar vicele a reluat acuzaţiile.

   

Milioane de români cu restanţe mici către bugetul de stat ar putea beneficia de o amnistie fiscală, care să le "şteargă" restanţele respective, conform unui proiect pregătit de ANAF, care, coincidenţă sau nu, apare în discuţie fix înainte de alegerile europarlamentare programate peste o lună.

Potrivit unor surse, contribuabilii care au primit de la ANAF decizii de impunere pentru sume mici ar putea beneficia de ştergerea datoriilor. Autorităţile au considerat că, în anumite cazuri, pentru datoriile mici, ar consuma mai multe resurse ca să încaseze acele sume, cu scrisori, somaţii şi aşa mai departe, decât ar obţine din plata lor.

Guvernul ar pregăti o amnistie fiscală care ar putea fi dată în anul 2019, imediat după Paște. Amnistia fiscală pe care o pregătesc experții din cadrul ANAF se pare că este asemănătoare cu cea din anul 2015. Atunci, Guvernul condus de Victor Ponta a dat o amnistie de care au beneficiat peste 4 milioane de români. Era vorba de salariaţii care au primit diurne, considerate de Fisc ca fiind asimilate salariilor şi la persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie. De asemenea, au beneficiat cei care, pentru câţiva lei încasaţi ca dobândă sau dividende, au fost somaţi de Fisc sa platească contribuţii sociale de aproape 500 de lei pe an.

Amnistia care ar urma să fie dată de Guvern prin Ordonanță de Urgență după Paște ar putea viza contribuabilii care au primit de la Fisc decizii de impunere pentru sume mici în perioada 2015-2018, relatează România TV.

   

Cu o săptămână înainte de expirarea contractului de termoficare din Ploieşti, autorităţile locale anunţă că vor pune joi în dezbaterea forului legislativ local un proiect de prelungire cu trei ani a acordului cu Veolia Energie. Consiliul Local urmează să fie convocat la o şedinţă, după care acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în Consiliul Judeţean Prahova. Totuşi, nu e sigur dacă se va ajunge la un acord, în contextul în care mai mulţi consilieri au avertizat că nu vor vota actul adiţional propus dacă acesta va presupune o majorare substanţială a tarifului la gigacalorie.

Subiectul a fost discutat astăzi, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti, fiind adus în discuţie la finalul şedinţei, de un consilier care l-a întrebat pe primarul Dobre ce planuri are în acest domeniu. Adrian Dobre a răspuns că ia în calcul şi convocarea unei şedinţe comune alături de Consiliul Judeţean, afirmând că părţile au ajuns în mare măsură la un acord. El a explicat că tot astăzi este aşteptat şi avizul de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Veolia Energie Prahova are undă verde pentru negocierea finală: ,,Autoritățile locale trebuie să își respecte promisiunile"

SINTEZĂ | Acord fără cifre pentru prelungirea cu trei ani a contractului de termoficare, la Ploiești

Deşi situaţia este disperată, autorităţile arătând că nu au altă opţiune în afară de cea a prelungirii actualului contract, sunt semne de întrebare cu privire la şansele de reuşită ale proiectului de hotărâre care ar urma să fie propus de primar. Asta pentru că mai mulţi consilieri au avertizat, de câteva zile, menţinându-şi şi astăzi poziţiile, că nu vor da un vot favorabil dacă acest proiect va propune o majorare substanţială de tarif.

Cu toate că se ştia de ani buni că termenul final al contractului cu Veolia Energie este pe 1 mai 2019, conducerea Primăriei Ploieşti nu a demarat o nouă procedură de selecţie, dar nici nu s-a mişcat repede cu planurile pentru constituirea unei operator propriu, ceea ce a lăsat municipalitatea cu o singură opţiune, cea a prelungirii, şi evident vulnerabilă în cadrul negocierilor, lăsând operatorul într-o poziţie de forţă care, în teorie cel puţin, îi permite să-şi impună condiţiile dorite, inclusiv în privinţa tarifului. În timpul negocierilor, Veolia Energie a anunţat că nu acceptă un tarif mai mic de 404 lei pe gigacalorie cu tot cu TVA, aproape dublu faţă de cel din prezent. Acum circa două săptămâni, conducerea Primăriei anunţa un succes al negocierilor şi ajungerea la un acord pe o sumă mult mai mică, însă ulterior Veolia Energie a declarat că nu s-a bătut palma pentru respectivul tarif.

CITIŢI ŞI:

VIDEO | Concluzii după dezbaterea privind termoficarea. Primarul Ploieştiului declară că "nu s-a pus niciodată problema ca Veolia să plece"

VIDEO | Consilierul Paul Palaş face praf argumentele primarului Ploieştiului privind termoficarea: "Am ajuns, din cauza declaraţiilor dumneavoastră, cu mâinile legate şi puse la spate"

Este de aşteptat ca tot în şedinţa de joi a forului legislativ ploieştean să fie pus în discuţie şi un proiect de hotărâre privind plata de la buget a unor diferenţe de costuri înregistrate de operatorul de termie. Cu tot cu nişte despăgubiri aferente reglementărilor de mediu, aşa-zisul ratrapaj s-ar putea ridica la o valoare de 60 de milioane de lei, o şesime din bugetul anual al Ploieştiului.

MAI MULTE DETALII AICI:

Operatorul de termoficare din Ploieşti cere 60 de milioane de lei de la Primărie, pentru despăgubiri şi diferenţe de costuri

Primarul Ploieştiului, despre despăgubirile cerute de Veolia: "Doar pentru că se solicită nu înseamnă că vor fi şi aprobate"

   

În timp ce vorbesc despre proiecte integrate, promovare şi smart city, autorităţile prahovene nu reuşesc să rezolve o problemă banală, cum ar fi asigurarea accesului către un obiectiv turistic. Inaugurată de câţiva ani buni, în urma unei investiţii a Consiliului Judeţean Prahova, Grădina Botanică Bucov nu este deservită şi de un traseu de transport public, care să permită îmbarcarea şi debarcarea eventualilor turişti. Autorităţile ploieştene, care au în administrare Parcul "Constantin Stere", situat în aceeaşi zonă, discută abia acum o iniţiativă pentru prelungirea traseului de autobuz care ajunge în prezent în parc.

Propunerea a fost lansată de consilierul Robert Vâscan, acum câteva săptămâni. În şedinţa de astăzi, acesta a readus-o în discuţie, dezamăgit că reprezentanţii Primăriei încă nu i-au informat pe această temă pe cei ai Transport Călători Express, operatorul de transport public al municipalităţii.

Consilierul a propus prelungirea traseului 40, cel care ajunge până în parcarea situată la intrarea în Parcul Memorial "Constantin Stere". De aici şi până la Grădina Botanică ar mai fi, pe şosea, circa doi kilometri, trecând pe lângă adăpostul pentru câini comunitari gestionat tot de autorităţile din Ploieşti.

   

Situaţie bizară la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti. Opt copii născuţi morţi sunt ţinuţi la morga unităţii medicale, unii dintre ei încă din 2007. Autorităţile pun situaţia pe seama birocraţiei, cu toate că nici spitalul n-a făcut, cel puţin până anul trecut, prea multe demersuri pentru înhumarea acestor copii.

Cei opt copii au fost născuţi morţi, în perioada 2007 -  2014. În aceste situaţii tragice, legislaţia prevede că înregistrarea deceselor, la serviciul specializat pentru evidenţa populaţiei, trebuie făcută prin sentinţă judecătorească. Fără această înregistrare nu se poate face, mai departe, înhumarea sau, după caz, incinerarea şi, până atunci, spitalul e obligat să îi ţină la morga unităţii. Abia anul trecut - explică autorităţile ploieştene - reprezentanţii Maternităţii s-au adresat Judecătoriei, pentru rezolvarea formalităţilor, iar sentinţa civilă mult aşteptată a fost comunicată marţi către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Ploieşti (SPCLEP).

Situaţia a fost prezentată public miercuri, într-o şedinţă a Consiliului Local Ploieşti. Conducerea SPCLEP a explicat ulterior că, după comunicarea sentinţei, care a permis înregistrarea tardivă a deceselor, au fost eliberate adeverinţele de înhumare necesare în toate aceste opt aceste cazuri.

Mai departe, Maternitatea urmează să ia legătura cu familiile, unde se mai poate acest lucru, şi cu Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti şi Servicii de Gospodărire Urbană, ultima fiind societatea administraţiei locale care gestionează cimitirele din Ploieşti.

   

Deşi are în derulare parteneriate cu Ministerul Dezvoltării pentru achiziţia din fonduri europene de tramvaie, troleibuze şi autobuze electrice, Primăria Ploieşti trebuie să contribuie cu o sumă importantă de la bugetul local. Vestea a venit recent, iar joi urmează să fie discutate în Consiliul Local două proiecte de hotărâre, care vizează loturile de tramvaie şi trolee, pentru care e nevoie de o alocare proprie suplimentară de 38 de milioane de lei.

Această contribuţie este necesară pentru acoperirea TVA-ului, după ce autorităţile locale au fost informate că această cheltuială trebuie acoperită de către beneficiar. Totuşi, sunt şi semnale optimiste, autorităţile explicând că sunt toate şansele ca, la finalul proiectului, aceste sume să fie decontate de UE. Totuşi, necesitatea acoperirii lor, în prima fază de cel puţin, din surse proprii dă peste cap planurile administraţiei ploieştene pentru acest an, în contextul în care Primăria va trebui să găsească rapid 38 de milioane de lei disponibile într-un buget local extrem de sărac.

Conform celor două proiecte, care sunt propuse pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Ploieşti, administraţia locală trebuie să suporte 7,6 milioane de lei pentru achiziţia celor 20 de troleibuze, în plus faţă de cota de cofinanţare de aproape 802.000 de lei care deja fusese aprobată. De asemenea, în cazul celor 20 de tramvaie dorite, TVA-ul se ridică la 30,4 milioane de lei, iar cota de cofinanţare a beneficiarului e estimată la puţin peste 3,2 milioane.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Bugetul Ploieştiului, pus în dezbatere. Ploieştenii sunt aşteptaţi astăzi la consultarea publică

Ministerul Dezvoltării cumpără 20 de troleibuze pentru Ploiești

Este de aşteptat ca o măsură similară să vizeze şi lotul de 9 autobuze electrice, pe care Primăria le aşteaptă tot în baza unui parteneriat cu Ministerul Dezvoltării. Conform înţelegerii, ministerul a devenit liderul de proiect, ţinând licitaţiile la nivel centralizat pentru mai multe primării doritoare. La momentul aprobării, aceste parteneriate au fost prezentate de autorităţile ploieştene ca o veste excelentă, "eliberând" bugetul pus la dispoziţia primăriilor pentru proiecte europene pe linia de mobilitate urbană şi permiţându-le practic primăriilor, scutite de derularea proiectelor de achiziţii de material rulant, să se concentreze pe proiectele europene pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

   

Autorităţile ploieştene urmează să discute un proiect de ajustare a tarifelor pentru apă potabilă şi canalizare. Noua formulă de calcul, propusă de Apa Nova, ar urma să aducă o majorare de câţiva bani pe metru pătrat, aplicabilă din această lună.

Proiectul de hotărâre a fost publicat în această săptămână pe pagina de internet a municipalităţii. Este de aşteptat ca el să intre în discuţia Consiliului Local, forul legislativ ploieştean, spre finalul acestei luni sau în iunie. În varianta iniţială, documentul propune ajustarea tarifelor începând cu luna aprilie, însă e posibil ca acest termen să fie decalat dacă aprobarea proiectului în CL va întârzia.

Tot în varianta iniţială, acest proiect propune o majorare de la 2,76 la 2,84 lei pe metru cub pentru apa potabilă, respectiv de la 1,18 la 1,23 pentru canalizare. Sumele nu conţin TVA. Practic, după aplicarea TVA-ului, ploieştenii ar urma să plătească peste 4,84 lei pe metru cub, fiind vorba despre o majorare de 2,9% în cazul apei potabile, respectiv 4,24% la canalizare, conform informaţiilor publicate de Primăria Ploieşti.

   

Pagina 1 din 358