Șeful statului și ministrul Educației creionează, astăzi, planul de revenire a elevilor în școli

Șeful statului și ministrul Educației creionează, astăzi, planul de revenire a elevilor în școli

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Educației, Monica Anisie, se întâlnesc miercuri după-amiază, la Palatul Cotroceni, pentru a creiona un plan privind reluarea cursurilor.

"Vom avea un plan de relaxare în pași, vom stabili exact care activitate când poate să înceapă. O activitate extrem de importantă este activitatea școlară și chiar în această după-amiază voi avea o întâlnire cu conducerea Ministerului Educației pentru a începe să elaborăm un plan concret pentru revenirea elevilor la școală. Cum va arăta acest plan va fi prezentat public în momentul în care este elaborat cu toate detaliile aferente. În paralel, se lucrează la o analiză și la un plan care va prevedea exact cum se va reveni în activitatea economică, în special în zonele care au fost puternic restricționate, de exemplu zona comercială. Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai", a precizat șeful statului în declarația de presă susținută în această după-amiază, în care a anunțat primul termen pentru relaxarea restricțiilor.

Acesta a transmis populației să se pregătească pentru ce se va întâmpla după 15 mai pentru că "viața nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii."

"Unele restricții vor dispărea, multe altele, din păcate, vor rămâne în picioare și, pas cu pas, după un calendar care ține, evident, și de evoluția cazurilor de COVID-19, vom încerca să intrăm în ceea ce se numește «într-o nouă normalitate», fiindcă, din păcate, specialiștii, experții, medicii ne spun că virusul nu va dispărea.

Deci, va trebui să găsim o modalitate de trăi cu acest virus, cu această epidemie. Asta înseamnă, în traducere liberă că, pe măsură ce interdicțiile impuse de autorități vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare.

Răspunderea fiecăruia va deveni mai mare pentru toți, în mod special însă pentru categoriile vulnerabile. Cei mai în vârstă, cei cu alte afecțiuni vor trebui să aibă mult, mult mai multă grijă de ei și noi va trebui să avem mai multă grijă cum interacționăm cu persoanele care sunt mai expuse riscului de infectare", a transmis Klaus Iohannis.

 

Image
Image
Image
Image