18 județe sub cod portocaliu de vijelii, până la ora 23.00

nori furtuna ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

ANM a emis, joi, noi avertizări cod portocaliu de instabilitate atmosferică, pentru Moldova, nord-estul Munteniei și o parte a Carpaților Meridionali.

 

Astfel, astăzi, în intervalul 13.00 – 23.00, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Prahova, dar și în zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita, “vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp”.

Începând cu ora 10.00, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei și local zonele montane sunt deja sub avertizare cod galben, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea și caracter torențial și, izolat, grindină.

Astfel de fenomene, dar pe arii mai restrânse, vor fi și în restul teritoriului, avertizează ANM.

Noi județe au intrat sub cod portocaliu de caniculă

Meteorologii mențin, însă, și atenționările cod galben și cod portocaliu de caniculă. De fapt, acestea au fost extinse și prelungite până duminică, inclusiv, astfel:

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 iulie – 01 august

Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime la scara întregii țări se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat

Interval de valabilitate: 29 iulie – 01 august

Zone afectate: județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și sudul județului Caraș-Severin

Pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă și duminică (29, 30, 31 iulie și 1 august), în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

Valul de căldură va persista și la începutul săptămânii viitoare în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.

 

Image