500 de elevi și profesori din Ploiești au fost premiați pentru performanțele școlare. CNMV a dat, anul acesta, Elevul Anului și Profesorul Anului

500 de elevi și profesori din Ploiești au fost premiați pentru performanțele școlare. CNMV a dat, anul acesta, Elevul Anului și Profesorul Anului

Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești a găzduit, joi, festivitatea de premiere a elevilor și profesorilor de la unitățile de învățământ din municipiu care anul trecut au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare. Cu același prilej au fost acordate titlurile „Elevul Anului” și „Profesorul Anului”, care în 2025 au revenit unei echipe de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești.

Aproximativ 500 de elevi și profesorii care i-au pregătit au fost premiați de municipalitate.

„În cadrul ceremoniei, primarul Mihai Polițeanu și-a exprimat aprecierea față de toți cei care au demonstrat pasiune, perseverență și performanță în domeniul educației, prilej cu care a acordat titlul de «Elev al Anului 2025», tânărului Păun Victor Andrei, precum și distincția de «Profesor al Anului 2025», doamnei prof. Constantinescu Manon, ambii premiați reprezentând Colegiul Național «Mihai Viteazul» Ploiești.

În cadrul festivității de astăzi, 500 de elevi ploieșteni și profesori au fost premiați cu diplome de excelență și premii în bani, în semn de recunoaștere, din partea administrației locale, pentru implicarea și efortul depus în atingerea performanței școlare. 

Premiile acordate au fost în cuantum total de 100.000 lei, fondurile fiind asigurate din bugetul local”, au anunțat reprezentanții municipalității.

„Educația este fundamentul pe care se construiește viitorul unui oraș. Voi sunteți dovada că Ploieștiul are viitor, are valoare și are tineri de care putem fi mândri”, le-a transmis edilul elevilor, dascălilor care i-au pregătit pentru performanță, dar și părinților fără de a căror susținere nu ar fi obținute remarcabilele rezultate.