ALEGERI PREZIDENȚIALE - TURUL I. Prezența la urne în secțiile din străinătate, în prima zi de vot, este de trei ori mai mare decât în noiembrie

ALEGERI PREZIDENȚIALE - TURUL I prezența după prima zi de vot

ALEGERI PREZIDENȚIALE - TURUL I. În această dimineață, la ora 7.00, s-a încheiat prima zi de vot la toate secțiile din străinătate, iar în unele părți ale lumii a început, de câteva ore deja, a doua zi a votării. Datele centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă arată o prezență uriașă comparativ cu primul tur din noiembrie 2024.

„Prima zi a votării în străinătate la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 s-a încheiat, prin închiderea secțiilor de votare aflate în Vestul Canadei și SUA, la ora României 7:00, respectiv ora locală 21:00 (secțiile de votare din Vancouver, respectiv Los Angeles, Anaheim, Las Vegas, Phoenix, Portland, Sacramento, San Diego, Seattle și San Francisco).

Pe de altă parte, la această oră, a doua zi a votării în străinătate este în curs de desfășurare în secțiile de votare organizate în Asia și Oceania, Caucaz, Australia, Noua Zeelandă, Orientul Apropiat și Mijlociu) și s-au deschis, la ora României 7:00 și secțiile de votare organizate în Bulgaria, Cipru Grecia, Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, Turcia, Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Republica Belarus, Egipt, Israel, Statul Palestina, Irak, Regatul Arabiei Saudite, Regatul Hașemit al Iordaniei, Kuweit, Qatar, Republica Libaneză, Africa de Sud, Siria, Etiopia și Kenya”, a anunțat Ministerul român de externe, sâmbătă dimineață.

ALEGERI PREZIDENȚIALE - TURUL I. Prezența sâmbătă, la ora 7.00

În prima zi de vot au trecut pe la urne, la secțiile din străinătate, 116.855 de alegători, față de numai 41.501, cifra înregistrată la același moment, în primul tur al prezidențialelor de la finalul anului trecut.

Numărul celor care au votat prin corespondență este de aproximativ 4.000, similar cu cel din noiembrie 2024.