Avertismentul a fost emis de MAE pentru românii care călătoresc sau tranzitează vineri Spania, în special Regiunea Murcia, aflată sub alertă cod roșu de inundații.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Regiunea Murcia, asupra faptului că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă (AEMET) şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor (CCE) au emis o avertizare de cod roșu de ploi abundente pentru Regiunea Murcia pentru ziua de vineri, 10 octombrie 2025.
Se estimează că precipitaţiile pot acumula până la 180 mm în 12 ore în Campo de Cartagena y Mazarrón-Murcia și pot provoca inundații”, a transmis MAE.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Almeria: +34 950 625 963; +34 950 624 769, +34 950 172 725, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Consulatului României la Almeria: +34 682 733 408.
Cod galben de vânt, pentru Carpații Meridionali, Dobrogea și Moldova. În unele zone, la rafală viteza va fi de până la 120 km/oră