Sunt anunțate furtuni puternice, și astăzi, în majoritatea regiunilor, iar pentru unele județe au fost emise deja alerte meteo, unele chiar cod portocaliu. Unele dintre aceste zone, dar și altele vor fi afectate și de caniculă. Temperaturi ridicate vor fi înregistrate și în weekend, potrivit prognozei publicate de ANM.
Pentru Banat, vestul, sudul și estul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și centrul Moldovei a fost emisă avertizare meteo. Până la ora 23.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (rafale în general de 50...70 km/h) și pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
Pe parcursul acestei zile se află sub cod portocaliu de furtuni Oltenia, nordul Moldovei și local în Carpații Meridionali și Orientali. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, vijelii puternice (rafale de 70...90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor de 40...50 l/mp și izolat peste 60 l/mp.
Tot astăzi, în Banat, Crișana, Maramureș, jumătatea nord-vestică a Transilvaniei și în jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic. Local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în vestul și sudul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și Crișana.
COD PORTOCALIU ȘI COD ROȘU de averse torențiale în zone din județele Prahova, Dâmbovița și Argeș
Cod galben de caniculă va fi valabil și în weekend. Sâmbătă și duminică, în intervalul 12.00 - 21.00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei și jumătatea de nord a Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în jumătatea de vest a țării și pe alocuri în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 36 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și sud-vestul Olteniei, menționează ANM.
De asemenea, meteorologii aunță că vremea călduroasă va persista în sudul și sud-estul țării, unde local va fi disconfort termic.