Alertă ANM, valabilă până joi dimineață. Lapoviță, ninsori și răcirea semnificativă a vremii, în prima parte a săptămânii

lapoviță ninsori

Informarea meteo emisă de ANM luni a intrat în vigoare astăzi, la prânz, și va fi valabilă până joi, la ora 10.00. Începând din vestul țării și treptat, și în alte zone din țară, se vor înregistra precipitații abundente, sub formă de ploi, lapoviță și chiar ninsori.

Pe fondul scăderii accentuate a temperaturilor, în prima jumătate a săptămânii se vor înregistra precipitații abundente, inclusiv lapoviță și ninsori.

În după-amiaza și seara zilei de luni (17 noiembrie), în Banat și Crișana, vor fi averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice, apoi va ploua în cea mai mare parte a țării. Pe întreg intervalul se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

În noaptea de marți spre miercuri (18/19 noiembrie) va ninge în toată zona montană unde se va depune strat de zăpadă, iar în zonele mai joase din centru și est vor fi precipitații mixte.

Local și temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 40...60 km/h.

Marți (18 noiembrie) vremea se va răci accentuat în vestul, nordul, centrul și nord-estul țării, iar miercuri (19 noiembrie) și în restul teritoriului”, anunță ANM.

De asemenea, până marți dimineață, în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Maramureș și zona montană, este valabil un cod galben de vânt. 

Vântul va avea temporar intensificări, la început în Banat și Crișana, iar spre seară și noaptea și în vestul Transilvaniei și Maramureș, cu viteze de 50...60 km/h și izolat de 70 km/h. În zonele montane vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70...90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale de 90...120 km/h”, anunță meteorologii.