Amenzi de 70.000 de lei aplicate într-o singură zi, de polițiștii locali din Ploiești, în urma controalelor la transportatori

amenzi transportatori

O nouă acțiune de control derulată la Ploiești, care a vizat transportul de mărfuri și persoane, s-a încheiat cu zeci de amenzi pentru șoferii prinși încălcând reglementările în vigoare. Verificările au fost efectuate de polițiștii locali din municipiu.

Acțiunea de joi a avut loc pe Bulevardul București, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gh. Gr. Cantacuzino și Depoului.

„În cadrul controalelor au fost verificați 134 de conducători auto, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 69.750 lei. 
Neregulile depistate au constat în efectuarea de transport de marfă cu autovehicule având masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zone restricționate, fără autorizație de circulație sau fără vignetă, ori cu documente nevalabile. În cazul transportului de persoane cu microbuze sau autobuze, neregulile identificate au vizat circulația fără autorizație eliberată de municipalitate, utilizarea altor terminale decât cele prevăzute ori circulația pe trasee neaprobate, precum și oprirea în stații nepermise”; au precizat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

Sursa foto: Poliția Locală Ploiești