Cei care nu au participat la recensământ nu vor fi, totuși, sancționați. Autoritățile spun că vor căuta să colecteze datele despre aceștia din alte surse.
Inițial, s-a vorbit despre amenzi de până la 3.000 de lei care vor fi aplicate celor care refuză să participe la recensământ, dar autoritățile s-au răzgândit până la finalul etapelor de colectare a datelor de la populație.
"Cei care nu au fost recenzaţi nu vor fi amendaţi, întrucât nu au oferit informaţiile din motive obiective sau subiective. În perioada următoare, colegii mei din INS vor valida cifrele din teritoriu şi vor completa baza de recensământ folosind sursele administrative. Ei vor fi practic recenzaţi automat pe baza datelor existente în diverse surse administrative. Ei pot fi aduşi în baza de recensământ numai în măsura în care există informaţii că au fost pe teritoriul României în ultimele 12 luni", a declarat Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, pentru Observator News.
Datele colectate până acum la recensământ arată că, din 2011 până în prezent, România a pierdut aproximativ un milion de locuitori. Am rămas în jur de 19 milioane, la care se adaugă aproximativ patru milioane de români care locuiesc peste hotare.
Din păcate, scăderea populației are efecte pe mai multe planuri. Pe de-o parte, România se confruntă cu o criză a capitalului uman, adică o lipsă de lucrători comparativ cu nevoile economiei, iar fenomenul se va accentua. În plus, crește presiunea pe ceea ce înseamnă servicii sociale şi servicii de îngrijire a sănătăţii.
Nu în ultimul rând, având un număr mai mici de locuitori, România va primi mai puține fonduri de la Uniunea Europeană şi va avea mai puţini europarlamentari.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: national.ro


