Prognoza actualizată de ANM, valabilă duminică și la începutul săptămânii viitoare, anunță o înrăutățire a vremii, în special în jumătatea estică a țării. A fost emis cod portocaliu pentru mai multe județe în care, timp de 48 de ore, de vor înregistra ploi însemnate cantitativ. De asemenea, până miercuri dimineață, este de așteptată o scădere a temperaturilor, în majoritatea regiunilor.
Informarea meteo emisă duminică anunță că, până miercuri dimineața, în jumătatea de est a țării, va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula local 40...50 l/mp și pe arii restrânse peste 60...90 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea de est a Munteniei, Dobrogea și vestul Olteniei, cu viteze la rafală, în general, de 40...50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80...90 km/h. „Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece, în special duminică și luni, cu precădere în Moldova, Muntenia, Transilvania și Dobrogea, astfel încât temperaturile maxime vor fi, în general, între 13 și 21 de grade”, iar perioade cu ploi vor fi până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării, potrivit informării transmise astăzi.
VIDEO 🎦 Imagini uluitoare surprinse în plină furtună, vineri seară, în zona Ploieștiului
Pentru cea mai mare parte a Munteniei, precum și pentru centrul și sudul Moldovei, ANM a emis un cod portocaliu valabil de duminică seară și până marți dimineață. Vor fi ploi importante cantitativ și se vor acumula 50...70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.