Avarii repetate la rețeaua electrică au afectat transportul public din Ploiești, joi dimineață

Avarii repetate la rețeaua electrică au afectat transportul public din Ploiești, joi dimineață
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Circulația troleibuzelor din municipiu, respectiv  a tramvaielor de pe traseul 102 a fost dată peste cap, joi dimineață, în urma unor avarii produse la rețeaua electrică, în zona de vest a Ploieștiului.

 

Directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, a precizat, pentru Telegrama, că problemele au apărut de la primele ore ale dimineții. “Au fost afectate troleibuzele de pe ambele trasee, 44 și 202, dar și tramvaiele de pe traseul 102. Au apărut probleme încă de la ora 5.00 cu rețeaua de curent, au fost remediate, după care s-a înregistrat o nouă avarie. Circulația s-a reluat în condiții normale în jurul orei 7.30”, a precizat acesta, pentru Telegrama.

Conducerea spune că, în această dimineață, a încercat să asigure transportul în comun cu autobuze, pe traseele afectate, dar asta în măsura în care a fost posibil având în vedere că era oră de vârf și exista un necesar de vehicule și pe alte rute.

Directorul operatorului de transport public TCE Ploiești a spus că, în ultime vreme, au fost înregistrate destul de des astfel de cazuri, în  urma unor probleme la o stație electrică din zona de vest a municipiului.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image