Avertismentul unui medic din prima linie: Se schimbă profilul pacienților COVID. Ultimele zile au adus la spital pacienți tineri

Avertismentul unui medic din prima linie: Se schimbă profilul pacienților COVID. Ultimele zile au adus la spital pacienți tineri

Ultimele zile au adus în Institutul Marius Nasta pacienți tineri, avertizează medicul pneumolog Beatrice Mahler, managerul celui mai mare spital de boli pulmonare din România, într-o dezbatere HotNews LIVE. Beatrice Mahler spune că, dacă acum ceva timp, pacienții proveniți din căminele de bătrâni erau majoritari în spitalul pe care îl conduce, în perioada următoare "cred că vom asista la o schimbare a profilului pacienților, oarecum de așteptat, pentru că măsurile de relaxare și ceea ce se întâmplă în stradă în acest moment se va regăsi peste două săptămâni în spitale".

Potrivit HotNews.ro, Beatrice Mahler spune că pacienții din căminele de bătrâni au fost, într-o perioadă, pacienții majoritari din Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta: "În perioada în care numărul de cazuri era în scădere, atunci am avut mai mulți pacienți din cămine."

"Acum, cazurile vin dintr-o altă zonă, o zonă de pacienți mult mai tineri. (…) cred că vom asista la o schimbare a profilului pacienților în următoarea perioadă, oarecum de așteptat, pentru că măsurile de relaxare și ceea ce se întâmplă în stradă în acest moment se va regăsi peste două săptămâni în spitale", avertizează medicul Beatrice Mahler. "Acest virus are nevoie de o perioadă de timp în care să se manifeste și să ducă la creșterea numărului de cazuri", explică ea.

Sursă foto HotNews.ro.

Image
Image
Image