Cartel Alfa a cerut instituției, la finalul săptămânii trecute, să formuleze către CCR o excepție de neconstituționalitate cu privire la reglementările valabile din 1 februarie, în baza cărora prima zi de concediu medical nu mai este plătită. Avocatul Poporului a transmis sesizarea în acest sens.
„Cu alte cuvinte, contribuind la FNUASS, contribuabilii beneficiază, atunci când au nevoie, de consultaţii gratuite la medicul de familie, medicamente gratuite sau compensate, investigaţii medicale şi spitalizare. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, observăm că întrucât plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este obligatorie şi conferă persoanei calitatea de asigurat, iar Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este constituit tocmai pentru a proteja asiguraţii în caz de boală, rezultă că statul, prin mecanismele sale legale şi instituţionale, are obligaţia de a asigura plata prestaţiilor aferente acestei protecţii, inclusiv a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, că expresie a dreptului asiguratului la beneficii corespunzătoare contribuţiei achitate”, arată documentul transmis de Avocatul Poporului la CCR.
Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, de la 1 februarie. Asociațiile de pacienți cer modificarea măsurii
Demersul vine după ce la 1 februarie a intrat în vigoare măsura temporară (valabilă până la 31 decembrie 2027) privind neplata primei zile de concediu medical, una justificată de Guvern prin faptul că va descuraja, astfel, acordarea concediilor fictive pe motiv de boală.


