Ploieștiul găzduiește, pe stadionul „Ilie Oană”, trei dintre partidele Campionatului European U19, care are loc în România, în luna iunie. Primul meci va avea loc sâmbătă, iar din cauza acestui eveniment autoritățile locale au decis să ia măsura devierii mai multor trasee TCE.
România găzduiește, de astăzi, Campionatul European U19. Partidele vor avea loc pe arenele din București, Ploiești și Voluntari
Astfel, sâmbătă, în intervalul orar 15:00 - 20:00, traseele 5, 7, 22/22b, 104 și 401 vor circula astfel:
Traseul 5: Spitalul Județean – Cartier Mihai Bravu
- pe sensul Spitalul Județean – Cartier Mihai Bravu, traseu normal până pe str. Ștefan Greceanu, apoi străzile: Nic. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, se va întoarce în sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Mihai Bravu cu Chimiei, cu stație de debarcare-îmbarcare ,,Grădinari’’ situată pe str. Grădinari, sens spre centru. Nu se pot utiliza stațiile: Poștei, Tăbăcărie, Războieni, Neajlov, M.Bravu.
- pe sensul Cartier Mihai Bravu – Spitalul Județean se vor parcurge străzile: Grădinari, Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu cu stație la Muzeul de Istorie, Ștefan Greceanu, după care traseu normal. Nu se pot utiliza stațiile: Mihai Bravu, Neajlov, Tanin, Stadion, Poștei.
Traseul 7: Dorobanțul – Bariera Rudului
- pe sensul Dorobanțul - Centru, traseu normal până la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Armași, stânga Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, cu stație la Muzeul de Istorie, după care ruta cunoscută. Nu se pot efectua stațiile: Școala 9 și Biserica Armoniei.
- pe sensul Bariera Rudului – Dorobanțul, ruta nu se modifică.
Traseul 22/22b: Auchan/Selgros – Bariera Unirii
- pe sensul Auchan/Selgros – Bariera Unirii, ruta nu se modifică.
- pe sensul Bariera Unirii – Auchan/Selgros, se vor parcurge străzile: Lupeni, după care dreapta pe str. Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, cu stație la Muzeul de Istorie, după care ruta cunoscută. Nu se pot efectua stațiile: Școala 9 și Biserica Armoniei.
Traseul 104: Armoniei – UZTEL
- pe sensul Armoniei – UZTEL se vor parcurge străzile: Armoniei, Mihai Bravu, Nicolae Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu, după care traseu normal. Nu se pot utiliza stațiile: Maternitate și Grădinari.
- pe sensul UZTEL – Armoniei, traseu normal până în stația FERO, după care se vor parcurge străzile: Grădinari, Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Armoniei. Nu se pot utiliza stațiile: Grădinari, Maternitate și Biserica Armoniei.
Traseul 401: HIPODROM – AFI PALACE
- pe sensul Hipodrom – Afi Palace, traseu normal până la intersecția străzilor Grădinari și Mihai Bravu, după care se vor parcurge străzile: dreapta Mihai Bravu, Apelor, incintă parcare Afi Palace. Nu se pot utiliza stațiile: Mihai Bravu, Neajlov, Tanin, Stadion.
- pe sensul Afi Palace – Hipodrom, incinta Afi Palace, Apelor, Gh. Doja, Poștei, Apelor, Mihai Bravu, cu stație la Cornățel, Grădinari și apoi traseul normal. Nu se pot utiliza stațiile: Alexandru Vlahuță, Războieni, Neajlov și Mihai Bravu.
„Intervalul orar de deviere a circulației mai poate suferi modificări în funcție de indicațiile agenților de Poliție Rutieră a municipiului Ploiești care vor fi prezenți în zonă”, a precizat Primăria Ploiești.