ANM a emis cod galben de furtuni pentru ziua de luni. În mai multe zone din țară, vor fi înregistrate ploi torențiale, iar cantitățile de precipitații vor ajunge și la 40 l/mp.
„În estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale în general de 50...70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, precizează meteorologii.
VIDEO 🎦 Turiști răniți grav, duminică, pe trasee din Bucegi. Salvamontiștii i-au recuperat cu elicopterul
Furtuni vor fi semnalate, pe arii restrânse, și în restul Munteniei, Olteniei și Moldovei, precum și în sud-estul Transilvaniei și nordul Dobrogei.