Tragedia de la Colectiv a dat naștere unui mecanism oficial al Uniunii Europene pentru intervenții rapide și ajutor imediat între țările de pe continent care se confruntă cu astfel de nenorociri. Incendiul de la Crans-Montana este ultimul exemplu.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, vineri, că România ajută Elveţia în urma incendiului de la barul din staţiunea Crans Montana datorită activării Mecanismului european de protecţia civilă, el arătând că multe dintre procedurile acestui mecanism de asistenţă au fost create după lecţia tragediei de la Colectiv din 2015.
"Elveţia a activat mecanismul de protecţie civilă european ieri, solicitând locuri de internare, solicitând capabilităţi de transport şi echipe medicale de evaluare la faţa locului în Elveţia, care să vină din alte ţări. Au fost oferite locuri în Germania, Italia, Franţa. Capabilităţi de transport a oferit Luxemburg, pe lângă capabilităţi precum elicoptere oferite de Franţa, Germania, Elveţia, Italia şi avioanele de la Serviciul Aerian de Salvare elveţian. România a convocat ieri Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din dispoziţia premierului şi a fost votat un sprijin prin punerea la dispoziţia unei aeronave de transport care poate să facă mai multe misiuni din cadrul Ministerului Apărării, Forţele Aeriene, pe lângă un echipaj medical SMURD complet care o să lucreze cu colegii de la Ministerul Apărării, aşa cum facem de regulă şi aşa cum colaborăm de obicei", a declarat Arafat potrivit stirileprotv.ro.
El a arătat că primul transport aerian cu o aeronavă românească a Ministerului Apărării pentru cinci pacienţi, preluaţi de la Lausanne pentru a fi duşi la Paris, este derulat vineri, însă alte astfel de zboruri cu avioane din România ar putea fi făcute şi zilele următoare, până duminică-luni.
Totodată, echipajul medical care va fi pe aeronavă provine de la echipa SMURD de la Spitalul Floreasca sau de la personalul medical al MApN.
"Vom continua să sprijinim la solicitare, pentru că ni s-a spus clar că e posibil să se mai solicite şi pentru alţi pacienţi mâine şi poimâine. Este un efort major care se face. Vreau să subliniez că multe din proceduri au fost create după Colectiv, după mai multe discuţii la nivelul Comisiei Europene şi al Protecţiei Civile Europene şi acuma chiar se aplică procedurile create pe baza experienţelor triste, din păcate, din România şi alte ţări care au avut astfel de dezastre. Să nu uităm că am sprijinit şi când a fost în Macedonia de Nord o situaţie similară chiar recent. Există mecanismele care la Colectiv n-au existat", a subliniat secretarul de stat Raed Arafat conform sursei citate.


