CORONAVIRUS | Restricții suplimentare doar în șase localități din Prahova. Acestea vor fi valabile până pe 21 martie

CORONAVIRUS | Restricții suplimentare doar în șase localități din Prahova. Acestea vor fi valabile până pe 21 martie

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, reunit vineri, a actualizat lista localităților în care sunt necesare restricții suplimentare, în funcție de rata infectărilor calculată pentru ultimele două săptămâni. Sunt vizate orașul Băicoi și comunele (Cărbunești, Jugureni, Talea, Călugăreni, Vâlcănești) unde incidența cazurilor active este peste 1,5 la mia de locuitori.

Pentru UAT-urile unde rata de incidență este între 1,5-3/1000 de locuitori, sunt în vigoare, până pe 21 martie, următoare măsuri:

> Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

> Măsurile specifice prevăzute de H.G. nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori:

- organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

- organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;

- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;

- activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;

- măsurile prevăzute la pct. 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

În restul județului, rata infectărilor este sub 1,5 cazuri la mia de locuitori, fiind valabile următoarele restricții:

> Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

> Măsurile specifice prevăzute de H.G. nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 locuitori:

- organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

- organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane;

- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;

- activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;

- măsurile prevăzute la 4 şi 5 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

Rata incidenței cumulative a COVID-19 la 1000 locuitori pe localități (U.A.T.) la data de 05.03.2021

NR. CRT.

UAT

Rata incidentei la 1000 de locuitori

1

CĂRBUNEŞTI

2.41

2

ORAŞ BĂICOI

2.08

3

JUGURENI

2.07

4

TALEA

2.01

5

CĂLUGĂRENI

1.73

6

VÂLCĂNEŞTI

1.62

7

APOSTOLACHE

1.48

8

SCORŢENI

1.43

9

ORAŞ SINAIA

1.37

10

PUCHENII MARI

1.34

11

BLEJOI

1.31

12

MĂGURELE

1.30

13

TINOSU

1.28

14

MĂGURENI

1.26

15

BOLDEŞTI-GRADIŞTEA

1.22

16

MĂNECIU

1.16

17

SĂLCIILE

1.15

18

POIENARII BURCHII

1.08

19

ORAŞ BUŞTENI

1.06

20

MUNICIPIUL PLOIEŞTI

1.05

21

SALCIA

1.04

22

POSEŞTI

1.04

23

PODENII NOI

1.03

24

FULGA

0.98

25

ARICEŞTII RAHTIVANI

0.98

26

IORDĂCHEANU

0.95

27

GURA VADULUI

0.94

28

VALEA DOFTANEI

0.94

29

BUCOV

0.87

30

ORAŞ AZUGA

0.86

31

BRAZI

0.84

32

PLOPU

0.84

33

STARCHIOJD

0.83

34

GORGOTA

0.81

35

ORAŞ PLOPENI

0.81

36

POIANA CÂMPINA

0.80

37

GORNET

0.72

38

BERTEA

0.66

39

COLCEAG

0.65

40

VALEA CĂLUGĂREASCĂ

0.65

41

FLOREŞTI

0.64

42

ORAŞ BREAZA

0.62

43

ORAŞ URLAŢI

0.61

44

ORAŞ BOLDEŞTI-SCĂENI

0.61

45

VĂRBILĂU

0.60

46

ŞOTRILE

0.60

47

PĂULEŞTI

0.60

48

FILIPEŞTII DE PĂDURE

0.58

49

BREBU

0.57

50

LIPĂNEŞTI

0.57

51

BĂNEŞTI

0.54

52

PROVIŢA DE SUS

0.52

53

GHERGHIŢA

0.51

54

FÂNTÂNELE

0.51

55

MĂNEŞTI

0.51

56

ADUNAŢI

0.51

57

ORAŞ COMARNIC

0.50

58

CORNU

0.47

59

GORNET-CRICOV

0.47

60

CIORANI

0.46

61

TÂRGŞORU VECHI

0.46

62

DUMBRAVA

0.45

63

ŞTEFEŞTI

0.44

64

BĂRCĂNEŞTI

0.42

65

TELEGA

0.38

66

RÂFOV

0.38

67

ORAŞ SLĂNIC

0.37

68

ORAŞ VĂLENII DE MUNTE

0.37

69

SÂNGERU

0.36

70

COCORĂŞTII COLŢ

0.35

71

ŞOIMARI

0.33

72

MUNICIPIUL CÂMPINA

0.33

73

GURA VITIOAREI

0.33

74

ALUNIŞ

0.31

75

ORAŞ MIZIL

0.31

76

BERCENI

0.31

77

TEIŞANI

0.28

78

BABA ANA

0.24

79

FILIPEŞTII DE TÂRG

0.24

80

CEPTURA

0.23

81

TOMŞANI

0.23

82

CERAŞU

0.22

83

ŞIRNA

0.21

84

DRAJNA

0.19

85

ALBEŞTI-PALEOLOGU

0.18

86

ARICEȘTII ZELETIN

0.00

87

BALTA DOAMNEI

0.00

88

BĂTRÂNI

0.00

89

BĂLȚEȘTI

0.00

90

CHIOJDEANCA

0.00

91

COSMINELE

0.00

92

COCORĂȘTII MISLII

0.00

93

DRĂGĂNEȘTI

0.00

94

DUMBRĂVEȘTI

0.00

95

IZVOARELE

0.00

96

LAPOȘ

0.00

97

OLARI

0.00

98

PĂCUREȚI

0.00

99

PREDEAL-SĂRARI

0.00

100

PROVIȚA DE JOS

0.00

101

SECĂRIA

0.00

102

SURANI

0.00

103

TĂTARU

0.00

104

VADU SĂPAT

0.00

 

Image
Image
Image