Comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat operatorului Hidro Prahova o amendă de 20.000 de lei, după ce la Breaza a fost confirmată prezența bacteriei Clostridium perfringens în apa distribuită în rețeaua publică. Însuși șeful ANPC a făcut verificări în orașul prahovean, săptămâna trecută, lovindu-se de o ușă încuiată când a fost vorba să-i ia la întrebări pe reprezentanții Hidro.
„Avându-se în vedere sesizările venite din partea cetățenilor, precum și informațiile din spațiul public, privind situația apei potabile furnizate în orașul Breaza, județul Prahova de către Hidro Prahova SA, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Prahova a desfășurat verificări, potrivit competențelor legale, constatându-se următoarele: operatorul Hidro Prahova SA nu a respectat condițiile asumate prin contractul de furnizare apă potabilă încheiat cu consumatorii privind parametrii de calitate a acesteia, fiind improprie consumului uman (lucru confirmat de analizele de laborator efectuate de către DSP Prahova). Față de acest aspect, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei”, se arată într-un comunicat de presă al CJPC.
VIDEO 🎦 Hidro Prahova, reclamat la ANPC pentru situația de la Breaza. Angajații operatorului i-au închis ușa lui Piedone
Și DSP a sancționat, anterior, operatorul de apă și canalizare, pentru problemele care afectează localităților Breaza și Adunați.
În atenția procurorilor
Marți, împotriva societății a fost depusă o plângere penală, iar locuitorii strâng semnături pentru rezilierea contractului.
CRIZA APEI ajunge la Parchet. Plângere penală împotriva Hidro Prahova, a primarului orașului Breaza și a mai multor funcționari
În replică, reprezentanții Hidro au reamintit măsurile luate pentru remedierea situației și au anunțat că abonații din localitățile Breaza și Adunați vor beneficia de o reducere de 30% la facturile de apă, din aprilie până la confirmarea oficială a restabilirii parametrilor de potabilitate, conform analizelor de laborator.
CRIZA APEI. Operatorul le promite abonaților din Breaza și Adunați reduceri de 30%