1,26 mg/l a fost alcoolemia unui bucureștean oprit de polițiștii prahoveni la Gorgota

alcoolemia

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari au oprit pentru control, la data de 23 iunie a.c, pe Drumul Comunal 97, din comuna Gorgota, un autoturism condus de către un bărbat de 40 de ani, din municipiul București.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

Foto ilustrativ, https://gazetadecluj.ro/