Accident cu descarcerare, la Ghighiu. Două persoane au ajuns la spital

Accident cu descarcerare, la Ghighiu. Două persoane au ajuns la spital

Două mașini au intrat în coliziune, în zona Ghighiu (com. Bărcănești), miercuri dimineață. Accidentul a avut loc în jurul orei 7.30 și, potrivit Poliției, o persoană ar fi rănite.

ISU Prahova a anunțat că a trimis, la locul evenimentului, pompieri, un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare.

UPDATE - Ambii șoferi au fost transportați la spital, anunță ISU Prahova.

UPDATE - Potrivit Poliției, două autoturisme au intrat în coliziune frontală în zona Mănăstirii Ghighiu. Unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 36 de ani, a fost rănit grav. Cea de-a doua victimă este șoferul celeilalte mașini, o femeie de 30 de ani, care, la prima vedere, ar fi suferit leziuni ușoare.

În zonă se circulă dirijat, pe acostamentul părții carosabile.