Accidentul a avut loc pe DN1A, la Vălenii de Munte, în momentul în care tânărul a ieșit de pe o stradă din oraș și a pătruns pe drumul național, intrând în coliziune cu un autoturism.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 18 ani, care conducea o motocicletă pe strada Mihai Kogălniceanu, în dreptul intersecției cu Drumul Național 1A, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 53 de ani.
Ulterior, autoturismul ar fi acroșat gardul unui imobil.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri”, au precizat polițiștii, în urma primelor cercetări efectuate la fața locului.
UPDATE. Accident grav pe DN1A, în Lipănești. Trei mașini implicate, șase echipaje de salvatori acționează la fața locului
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier și luarea măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto ilustrație


