Accident cu trei mașini pe DN 1B, la Valea Călugărească

Accident cu trei mașini pe DN 1B, la Valea Călugărească

ISU Prahova intervine, joi dimineață, pe DN 1B, la Valea Călugărească, unde trei mașini au intrat în coliziune. La fața locului au fost mobilizați pompieri împreună cu echipaj Smurd, dar și un echipaj de descarcerare întrucât o victimă ar fi inconștientă, prinsă între fiarele contorsionate.

UPDATE - Echipajele ISU ajunse la fața locului au constatat că în accident au fost implicate două mașini, cu patru ocupanți, niciuna dintre persoane nefiind încarcerată. 

UPDATE - Cele patru persoane implicate vor fi transportate la spital.

UPDATE - IJP Prahova anunță că, în zonă, traficul pe sensul spre Buzău este dirijat.

UPDATE - Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 68 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism în Valea Calugărească, pe direcția Buzău către Ploiești, din motive necunoscute, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul condus de un tânăr de 29 de ani, în care se mai aflau trei pasageri. Bărbatul de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, celălalt conducător nu a putut fi testat la fața locului din cauza leziunilor suferite, a precizat IJP Prahova.

În urma accidentului rutier, conducătorul auto de 68 de ani împreună cu cei trei pasageri din autovehiculul bărbatului de 29 de ani au fost transportați la spital.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Traficul în zonă a fost reluat în condiții normale în jurul orei 11.30.

Foto cu caracter ilustrativ