Accident cu victimă, la Pleașa

accident victima pleasa

Un șofer de 59 de ani a fost rănit, sâmbătă, într-un accident produs în jurul prânzului, în zona Pleașa.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 10 mai a.c, în jurul orei 12.30 cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Pleașa, la intersecția DJ 250 cu DJ 236, în care au fost implicate două autovehicule. 

La fața locului, din primele verificări, s-a stabilit că unul dintre conducătorii auto,  de 50 de ani, care se deplasa pe DJ 236 ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe DJ 250 de un bărbat de 59 de ani.

În urma impactului, cel din urmă a fost vătămat corporal, ulterior fiind transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, au stabilit polițiștii.

Împrejurările producerii evenimentului sunt cercetate în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto cu caracter ilustrativ