UPDATE. Accident cumplit joi dimineață, pe DN1. Șoferul unei autoutilitare a murit după ce a lovit un autoturism și un TIR

accident mortal dn1 busteni descarcerare

Tragedia s-a produs în jurul orei 6.00, pe DN1, la Bușteni, anunță Poliția. Potrivit Infotrafic, trei autovehicule au fost implicate în eveniment, unul dintre șoferi fiind găsit încarcerat, în stop cardio-respirator.

*****************************************

UPDATE

*****************************************

UPDATE

În jurul orei 8.00, IJP Prahova a anunțat primele concluzii ale polițiștilor, în urma cercetării la fața locului:

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Național 1, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu o altă autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani. 

Ulterior, autoutilitara condusă de bărbatul de 50 de ani a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă care rămăsese în pană pe sensul de mers Ploiești către Brașov, fiind semnalizat. 

În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate asupra conducătorului auto de 50 de ani a fost constatat decesul acestuia”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Potrivit sursei citate, ceilalți doi conducători auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

*****************************************

„Pe DN1 Ploiești-Brașov, la kilometrul 127+450 de metri, în zona localității Bușteni, județul Prahova, o autoutilitară a pătruns pe sensul opus de mers și a colizionat un autoturism, ulterior a revenit pe sensul de mers inițial și a impactat un autotren staționat, ce era semnalizat corespunzător.

Conducătorul autoutilitarei, bărbat, în vârstă de 50 de ani, a suferit leziuni grave, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare.

Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers spre Brașov, circulându-se alternativ pe celălalt fir. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 08.00”, au transmis polițiștii de la Infotrafic.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje ISU, precum și unul de la Ambulanță. Apelul la 112 a venit în jurul orei 6.00.

„Au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia, care s-au deplasat la locul evenimentului cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și, în sprijin, a început deplasarea și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 de Pompieri Ploiești. De asemenea, a fost alocată și o ambulanță SAJ Prahova. 

Echipajele sosite la fața locului au constatat că în accident au fost implicate o autoutilitară și un autotren, șoferul autoutilitarei fiind încarcerat. Salvatorii au depus eforturi pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajele medicale și paramedicale de la locul intervenției”, au transmis reprezentanții ISU.

Imediat, salvatorii au început manevrele de resuscitare. Din păcate, acestea nu au dat rezultate și a fost declarat decesul șoferului.