Circulația pe DN1, în zona Predeal - Timișu de Jos, a fost oprită miercuri dimineață, în jurul orei 4.00, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
******************************************
UPDATE
Potrivit ISU Brașov, În jurul orei 04:00, pe DN1, la ieşirea din localitatea Braşov către Predeal, s-a produs un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară care transporta două recipiente ce conţineau aproximativ 1.800 de litri de acid azotic.
„La faţa locului s-au deplasat un echipaj CBRN, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare, precum şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Salvatorii au intervenit pentru acordarea primului ajutor celor două victime, care erau conştiente şi au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare”, a precizat ISU
„Având în vedere că o parte din cantitatea de acid azotic s-a deversat în urma impactului, zona a fost izolată pe o distanţă de aproximativ 50 de metri, iar traficul rutier rămâne blocat la acest moment.
Totodată, la faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Sistemuljui de Gospodărire a Apelor”, a menționat sursa citată
Potrivit pompierilor, o firmă specializată a intervenit pentru transvazarea substanţei rămase în celălalt recipient, pentru prevenirea unor riscuri suplimentare”, au precizat pompierii.
******************************************
UPDATE ora 9.10
„La acest moment, traficul rutier este blocat pe DN 1, în apropiere de localitatea Timișul de Jos, ca urmare a producerii unui accident rutier, după ce conducătorul unui autovehicul ar fi pierdut controlul și ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula din sens opus.
În urma producerii acestuia, două persoane au suferit leziuni corporale, pentru care se acordă sprijin de specialitate.
În cauză, urmează a se stabili modul în care s-a produs accidentul, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea cercetărilor.
Circulația auto este, la acest moment, blocată, urmând a fi reluată în scurt timp, după finalizarea activităților la fața locului.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza de deplasare și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la locul accidentului”, a anunțat IJP Brașov.
******************************************
„Circulația rutieră este oprită pe DN 1 Ploiești – Brașov, în zona localității Timișu de Jos, județul Brașov, din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Două persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital.
Se estimează reluarea circulației după ora 09.00”, a anunțat InfoTrafic.
Polițiștii avertizează că în această dimineață se circulă preponderent pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie, iar în zona montană înaltă, sub formă de ninsoare.
UPDATE. Victimă încarcerată în urma unui accident produs marți seară, pe A3 București - Ploiești
„Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să păstreze o distanță suficientă între autovehicule care să le permită oprirea în condiții de siguranță și să folosească frâna de motor pentru a încetini atunci când rulează pe un carosabil umed”, au mai transmis polițiștii de la InfoTrafic.
Sursa foto: Info Trafic Prahova


