Accident grav pe DN1, în zona Sinaia. Un șofer a căzut cu TIR-ul într-o râpă de 130 de metri

tir in rapa dn1 sinaia

Un TIR, în care se afla doar șoferul, a fost implicat în accidentul produs vineri dimineață, pe DN1, pe raza orașului Sinaia.

*********************************************

UPDATE

*********************************************

La locul evenimentului au intervenit pompierii sinăieni cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, au fost mobilizați și colegii de la Detașamentul 2 Ploiești, cu o autospecială cu accesorii speciale pentru autovehicule grele. „În sprijin, a acționat și SAJ Prahova. De asemenea, au fost alertați și pompierii Punctului de Lucru Comarnic, care s-au deplasat la locul solicitării cu o autospecială de stingere”, a informat ISU Prahova. 

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au precizat că un autotren încărcat cu produse alimentare s-a răsturnat într-o râpă de aproximativ 130 m. Șoferul a fost găsit în stare de conștiență, fiind preluat de echipajele paramedicale și asistat la fața locului. Ulterior, victima, bărbat în vârstă de 36 ani, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. 

Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate. 

Foto cu caracter ilustrativ