Accident la Puchenii Mari. O mașină a avariat țeava de gaze de pe marginea DN1

accident puchenii mari

Două mașini, conduse de o femeie de 35 de ani, respectiv de un bărbat de 72 de ani, au fost implicate într-un accident produs miercuri dimineață, în jurul orei 6.00, pe DN1, la Puchenii Mari.

 

Poliția a anunțat că a fost vorba despre o coliziune față-spate în urma căreia unul dintre autoturisme a fost proiectat într-o țeavă de gaze pe care a fisurat-o.

La fața locului intervine personalul firmei de distribuție, alimentarea cu gaze fiind oprită.

Autoturismele erau conduse de o femeie de 35 de ani, respectiv un bărbat de 72 de ani, șoferița fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

În zonă, traficul a revenit la normal în jurul orei 7.50, potrivit informațiilor furnizate de Poliție.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: captură video Info Trafic Prahova