Accident pe DN1A, luni dimineață. Șoferul implicat era beat

accident dn1a sofer beat boldesti

Un accident a avut loc luni, în jurul orei 7.30, pe DN1A, la Bolești-Scăeni. În eveniment a fost implicată o singură mașină, șoferul acesteia aflându-se sub influența alcoolului.

 

Impactul a avut loc la km 91 al DN1A.

Informațiile furnizate de IJP Prahova arată că “un bărbat în vârstă de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers  Ploiești către Brașov, ajungând în punctul mai sus menționat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a  acroșat o glisieră metalică aferentă sensului său de deplasare.

În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge”.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: Info Trafic Prahova